Situaţia pe frontul de est din Ucraina "s-a deteriorat considerabil în ultimele zile", a declarat sâmbătă comandantul armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, remarcând o "intensificare" a ofensivei armatei ruse, care se îndreaptă în special spre oraşul-cheie Ceasiv Iar, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Situaţia pe frontul de est s-a deteriorat considerabil în ultimele zile. Acest lucru se datorează în principal unei intensificări semnificative a ofensivei inamicului după alegerile prezidenţiale din Rusia", care au avut loc la mijlocul lunii martie, a scris Sîrski pe Telegram.

Armata rusă atacă poziţiile ucrainene în sectoarele Lîman şi Bahmut "cu grupuri de asalt susţinute de vehicule blindate", precum şi în sectorul Pokrovsk, a precizat el. "Acest lucru a fost posibil datorită vremii calde şi uscate, care a făcut ca majoritatea zonelor deschise să fie accesibile tancurilor", a explicat Oleksandr Sîrski.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În pofida pierderilor, armata rusă a desfăşurat "noi unităţi blindate", ceea ce i-a permis să obţină "succese tactice". Ruşii şi-au intensificat presiunea în jurul Ceasiv Iar în ultimele zile, acest oraş-cheie din estul ţării fiind acum "sub foc constant", potrivit Kievului.

Oraşul, situat pe un deal, se află la mai puţin de 30 de kilometri sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din regiunea controlată de ucraineni şi un important nod feroviar şi logistic pentru armata ucraineană.

Oleksandr Sîrski spune că zonele "cele mai problematice" au fost consolidate, în special cu apărare antiaeriană. "Problema superiorităţii tehnice asupra inamicului în domeniul armelor de înaltă tehnologie a apărut din nou", a spus el. "Numai în acest fel vom putea învinge un inamic mai mare", a adăugat comandantul ucrainean. El a spus că este necesar, de asemenea, "să se îmbunătăţească calitatea pregătirii personalului militar".

De luni de zile, Kievul le cere aliaţilor săi occidentali mai multe muniţii şi sisteme de apărare antiaeriană. Dar ajutorul se epuizează din cauza blocajelor politice de la Washington, ceea ce îi obligă pe soldaţii ucraineni să facă economie la muniţie. De asemenea, armata ucraineană se străduieşte să facă noi recrutări, în faţa unor forţe ruseşti mai mari şi mai bine echipate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.