Mii de susţinători ai opoziţiei sârbe s-au adunat, marţi, în oraşul Novi Sad, într-un protest violent în legătură cu accidentul mortal la gara locală, unde 14 persoane şi-au pierdut viaţa, oameniia cuzând neglijenţa şi corupţia guvernului, transmite Reuters.
Dezastrul a avut loc vineri, când acoperişul de la intrarea în gară s-a prăbuşit brusc, omorând 14 persoane şi rănind grav trei.
Poliţia a folosit spray cu piper pentru a dispersa mulţimea, după ce protestatarii au spart geamurile de la intrarea primăriei din secolul al XIX-lea din centrul oraşului, au aruncat rachete de semnalizare şi petarde în interior şi au vărsat îngrăşământ lichid dintr-o cisternă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Anterior, manifestanţi mascaţi au aruncat cu ouă, sticle şi cărămizi într-un birou al Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la putere.
”Oamenii sunt foarte furioşi ... este o mare durere”, a declarat Radomir Lazovic, un deputat parlamentar din opoziţie care s-a alăturat protestului.
Organizatorii mitingului au declarat ulterior că scandalagii aparţineau unor grupuri de provocatori.
”Au fost infiltraţi, atacă poliţia şi aceasta nu îi arestează”, a declarat Marinika Tepic, deputat parlamentar din opoziţie, la postul privat de televiziune N1.
Protestatarii au purtat pancarte pe care scria ”Sângele este pe mâinile voastre” şi ”Veţi răspunde pentru asta” şi au scandat ”Hoţii” şi ”Arestaţi-l pe (preşedintele Aleksandar) Vucic”.
Poliţia în echipament antirevoltă a izolat şi alte birouri de stat şi municipale din centrul oraşului.
Într-o postare pe profilul său de Instagram, Vucic a declarat: ”Poliţia este foarte reţinută, dar să nu credeţi că violenţa este permisă. Cei care au participat (la violenţe) vor fi ... urmăriţi penal”.
Politicienii de opoziţie, activiştii şi grupurile pentru drepturile omului din Serbia acuză autorităţile loiale lui Vucic şi partidului său SINS de corupţie generalizată, legături cu crima organizată, nepotism şi birocraţie excesivă. Vucic şi aliaţii săi neagă aceste acuzaţii.
Luni, ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, a demisionat din cauza incidentului.
Procurorii au declarat că au interogat 48 de persoane până în prezent, inclusiv pe Vesic, şi au obţinut dovezi relevante pentru anchetă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...