Secretarul de stat pentru transporturi şi şeful companiei feroviare de stat din Spania au demisionat pe fondul furiei publice şi politice, după ce a ieşit la iveală că zeci de trenuri noi comandate pentru două regiuni din nordul Spaniei erau prea mari pentru a încăpea în unele tuneluri, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În urmă cu trei ani, operatorul feroviar de stat, Renfe, a anunţat planuri de modernizare a materialului rulant pentru trenurile de navetişti şi trenurile de distanţă medie din Asturia şi Cantabria. Luna trecută însă s-a aflat că trenurile construite în cadrul unui contract de 258 de milioane de euro vor fi prea late pentru a trece prin unele dintre tunelurile din cele două regiuni.

Miguel Ángel Revilla, preşedintele regiunii Cantabria, a spus că proiectul este o "gafă" şi a cerut măsuri urgente, în timp ce Adrián Barbón, preşedintele regiunii vecine, Asturia, s-a declarat "nedumerit, furios şi dezamăgit".

Concedierea, luna trecută, a doi înalţi funcţionari - unul de la Renfe şi celălalt de la compania de stat pentru infrastructura feroviară, Adif - s-a dovedit a fi insuficientă pentru a-i linişti pe cei supăraţi din cauza planificării deficitare şi a întârzierilor care au urmat.

Luni, Isabel Pardo de Vera, secretarul de stat spaniol pentru transporturi, şi-a prezentat demisia, la fel ca şi Isaías Táboas, preşedintele Renfe.

Guvernul de coaliţie al socialiştilor spanioli, condus de premierul Pedro Sánchez, a încercat să potolească furia publică, anunţând că acele călătorii pe reţelele din Asturia şi Cantabria afectate de întârzieri vor fi gratuite până când noul material rulant va începe să intre în funcţiune, la începutul anului 2026.

"Din momentul în care am aflat despre această chestiune, am făcut tot ce am putut pentru a afla ce s-a întâmplat şi pentru a găsi o soluţie", a declarat presei ministrul spaniol al transporturilor, Raquel Sánchez, după ce s-a întâlnit luni cu Revilla şi Barbón. "Încă de la început, ne-am asumat responsabilitatea, ne-am cerut scuze, am recunoscut greşeala şi am determinat cui aparţine vina. De asemenea, am început un audit intern şi am creat un grup de lucru pentru a găsi o soluţie şi a accelera cât mai mult posibil construcţia trenurilor", a arătat ministrul.

Guvernul se străduise anterior să insiste asupra faptului că erorile au fost depistate înainte să înceapă construcţia propriu-zisă a trenurilor şi că "niciun euro din banii spaniolilor nu a fost irosit" ca urmare a acestei greşeli.

"Căutarea şi aprobarea soluţiei optime în ceea ce priveşte proiectarea celui mai spaţios, modern, rapid şi eficient tren posibil, ţinând cont în acelaşi timp de infrastructura feroviară cu particularităţile ei, nu a dus la nicio risipă de resurse publice", a declarat sâmbătă Ministerul Transporturilor într-o declaraţie. Situaţia ar fi fost mai gravă, a adăugat acesta, dacă ar fi fost construite trenuri mai mici, care nu s-ar fi ridicat la nivelul aşteptărilor călătorilor.

În contextul alegerilor regionale şi municipale de la sfârşitul lunii mai şi al alegerilor generale care vor avea loc înainte de sfârşitul anului, Partidul Popular (PP), partid conservator de opoziţie, a încercat să prezinte scandalul trenurilor de dimensiuni insuficiente drept o dovadă suplimentară a eşecului politicii guvernului.

Partidul Socialist şi partenerii săi de coaliţie din partidul de extremă stânga Podemos sunt încă în conflict din cauza controversatei legi a consimţământului sexual "doar da înseamnă da", care a permis până în prezent reducerea retroactivă a sentinţelor a sute de infractori sexuali condamnaţi. "Dacă un secretar de stat şi preşedintele Renfe demisionează din cauza fiascoului trenurilor, cine va demisiona din cauza celor peste 4.000 de infractori sexuali care au câştigat la loto datorită legii "numai da înseamnă da"?", a întrebat eurodeputatul PP Esteban González Pons. "Va fi Sánchez sau nu va fi nimeni? Nu le pasă de toate victimele umilite?" - a spus europarlamentarul.

CITEȘTE ȘI Scandal în Spania, după ce noua lege care ar trebui să înăsprească pedepsele pentru infracţiuni sexuale oferă portiţe de scăpare pentru cei condamnaţi deja. O serie de prădători sexuali scapă mai ieftin

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.