Cancelarul german Olaf Scholz a sosit sâmbătă în India, într-o vizită de două zile, în vederea unei consolidări a schimburilor comerciale între cele două ţări şi promovării unui acord comercial european, în pofida unor divergenţe cu privire la Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vrem să ne consolidăm şi mai mult relaţia bilaterală cu India şi cooperarea în probleme mondiale ca atenuarea modificărilor climatice şi transformarea economiilor noastre în mod drept, verde şi durabil”, declară într-un interviu acordat ziarului Times of India Olaf Scholz.

”Există un potenţial uriaş de intensificare a cooperării, în sectoare ca energiile regenerabile, hidrogenul, mobilitatea, farmacia, economia digitală, şi altele”, declară cancelarul.

Olaf Scholz, însoţit de reprezentanţi ai unor mari întreprinderi germane precum Siemens, se întâlneşte sâmbătă, la New Delhi, cu premierul indian Narendra Modi, iar apoi de duce la Bangalore (sud), în vizită la sedii ale unor întreprinderi germane în domeniul tehnologiei.

Potrivit unor oficiali germani, Scholz urmează să pledeze în favoarea unui acord comercial între Uniunea Europeană (UE) şi India, blocat în prezent din cauza unor dezacorduri cu privire la taxe vamale şi accesul muncitorilor indieni în UE.

Un oficial german de la Berlin declară că cele două părţi rămân ”destul de îndepărtate una de alta”.

”Anumite persoane vor ca el (acordul) să fie încheiat până la sfârşitul anului. Altele spun că chiar şi vara anului viitor (ar fi un termen) ambiţios”, declară sub protecţia anonimatului acest oficial.

Cele două părţi au divergenţe cu privire la Războiul rus din Ucraina, în contextul în care India refuză să condamne invazia Ucrainei a Rusiei - principalul său furnizor de armament.

India şi-a crescut totodată importul de petrol din Rusia.

”Dacă vrem să cooperăm în mod eficient în provocări mondiale, avem nevoie de o ordine internaţională solidă, fiabilă şi care să aibă la bază reguli. Atacarea vecinului, cucerirea de teritorii cu forţa, comiterea de crime de război teribile nu pot fi tolerate”, subliniază Scholz în interviul său acordat Times of India.

Olaf Scholz, în vârstă de 64 de ani, apreciază că G20, prezidat de către India, nu ar trebui să slăbească presiunile asupra Rusiei şi să continue să transmită ”un mesaj puternic”.

Germania, Franţa şi marea Britanie au pledat vineri ca orice ”Declaraţie finală” a reuniunii miniştrilor Finanţelor statelor membre G20 - care se încheie sâmbătă, la Bangalore - să se refere în mod explicit la ”războiul” din Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.