Conducerea televiziunii publice poloneze, a radioului şi a agenţiei de ştiri PAP au fost demise, a anunţat miercuri Ministerul Culturii, în timp ce un canal public de ştiri despre care criticii au spus că a devenit politizat sub guvernul anterior a încetat să mai emită, relatează Reuters.
Criticii spun că mass-media de stat, în special canalul de ştiri TVP Info, au devenit o piaţă de desfacere pentru propagandă în timpul celor opt ani de guvernare ai Partidului Lege şi Justiţie (PiS).
Noua coaliţie a premierului Donald Tusk a promis să creeze noi posturi care să aibă o abordare mai echilibrată.
Miercuri, semnalul TVP Info a dispărut şi a fost înlocuit de cel al canalului 1 al televiziunii publice. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu site-ul său.
"Sfârşitul TVPiS. TVP Info a fost oprit", a comentat Platforma Civică - cel mai mare partid din noul guvern - pe platforma socială X.
Marţi, noul parlament polonez a adoptat o rezoluţie prin care a cerut "tuturor autorităţilor de stat să ia imediat măsuri menite să restabilească ordinea constituţională în ceea ce priveşte accesul cetăţenilor la informaţii fiabile şi la funcţionarea mass-mediei publice".
Şeful Consiliului Naţional al Audiovizualului a declarat însă că demiterea autorităţilor din media publice a încălcat legea. "Dezactivarea semnalului de televiziune şi a site-ului TVP Info este un act de ilegalitate şi aminteşte de cele mai rele vremuri ale legii marţiale", a adăugat Maciej Swirski, făcând referire la evenimentele din perioada comunistă din Polonia.
Swirski a fost numit în Consiliul Audiovizualului de către ultimul parlament, la propunerea PiS.
La rândul său, parlamentarul PiS şi fost ministru adjunct al justiţiei, Marcin Romanowski, a declarat că a depus o plângere la procuratură, suspectându-l pe ministrul culturii şi pe asociaţii săi de comiterea unei infracţiuni.
Presa a prezentat imagini cu politicienii PiS care au apărut seara la sediul televiziunii publice pentru a "apăra democraţia", după cum le-a spus liderul lor, Jaroslaw Kaczynski, reporterilor de afară. "Acţiunile ilegale ale ministrului Culturii în legătură cu TVP, radioul polonez şi PAP arată cum autorităţile care se presupune că au grijă de statul de drept îl încalcă la fiecare pas", a scris fostul premier PiS Mateusz Morawiecki pe X. "Nu ne vom da bătuţi. Nu vom permite ca în Polonia să se construiască o dictatură", a adăugat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.