„Limba moldovenească” este la un pas să devină „limba română” în toate legile din Republica Moldova şi în Constituţia ţării, după ce deputaţii de la Chişinău au votat, joi, în primă lectură, o schimbare legislativă în acest sens, într-o şedinţă a parlamentului care nu a fost lipsită de scandal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Spiritele s-au încins şi deputaţii s-au îmbrâncit, după ce iniţial, socialiştii şi comuniştii din opoziţie, nemulţumiţi de o astfel de măsură, au decis să boicoteze şedinţa, dar s-au întors în sală ca să încerce să împiedice votul. Cum proeuropenii din PAS au majoritatea, legea a trecut în primă lectură fără probleme, relatează presa locală.

Deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor au venit cu bannere şi au blocat tribuna Legislativului în semn de protest. Pe pancarte erau scrise slogane precum „Moldova, moldoveni, moldovenesc” sau „Nu vă bateţi joc de Constituţie”. Mai mulţi parlamentari PAS au smuls şi mototolit pancartele, urmând o altercaţie între aceştia şi colegii lor din fracţiunea BCS. Au avut loc mai multe îmbrânceli, timp în care deputaţii socialişti şi comunişti au început să scandeze „Moldova” şi „Anticipate”, potrivit deschide.md,

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, le-a adus aminte unora dintre deputaţii BCS că au cetăţenie română şi i-a îndemnat să renunţe la ea. „Asta-i durerea voastră, anticipate. Nu le vedeţi până în 2025! Luaţi-vă pofta! Voi, cei care strigaţi aici. Cei care aveţi cetăţenie română, fiţi amabili şi renunţaţi la ea, vă rog. Aşa, ca să fie totul corect” a declarat Grosu.

În pofida scandalului, proiectul de lege a fost votat în prima lectură cu 56 de voturi din cele 101 posbile. Astfel, în toată legislaţia Republicii Moldova, sintagma „limba română” ar urma să ia locul sintagmei „limba moldovească”. Vor fi înlocuite şi sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” şi „limba maternă”.

Iniţiativa legislativă a venit din partea unui grup de deputaţi PAS care şi-au propus să aplice o serie de decizii anterioare ale Curţii Constituţionale. Printre acestea, şi hotărârea din 2013 cu privire la sintagma „Limba moldovenească” din Constituţie, care defineşte limba de stat. Contradicţia observată de Curte constă în faptul că în textul Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova se spune că limba de stat a ţării este „Limba română”, explică agora.md.

Deşi exista de atâţia ani această decizie a Curţii Constituţionale, de-a lungul timpului subiectul a fost scos de socialiştii proruşi de nenumărate ori de pe agenda parlamentului.

La 5 decembrie 2013, Curtea Constituţională a stabilit că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, care prevede că limba de stat este româna, prevalează în raport cu Constituţia şi face corp comun cu Legea Supremă. Cu alte cuvinte, sintagma „limba moldovenească” ar trebui să fie schimbată în „limba română”. Decizia instanţei constituţionale, deşi obligatorie, nu a convins Parlamentul să acţioneze în consecinţă.

Unii au spus că pentru implementarea unei asemenea prevederi, care ar fi presupus modificarea Constituţiei, erau necesare două treimi din voturile deputaţilor din Parlament, adică 67, însă autorii actualei iniţiative legislative consideră că acest lucru se poate şi cu majoritate simplă. „Hotărârea Curţii Constituţionale are forţa juridică a Constituţiei”, au spus ei, astfel că în acest caz ar fi vorba mai degrabă de o lege specială, din moment ce nu poate fi atribuită legilor organice sau ordinare. Astfel, ar fi suficiente 51 de voturi şi două lecturi.
 
În termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autorităţile publice cu competenţă de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative vor opera modificările ce se impun.
 
Proiectul mai prevede ca Sărbătoarea Naţională „Limba noastră” să se numească „Limba română”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.