Militari francezi care au semnat un controversat editorial în care denunţă o ”dezintegrare” a Franţei şi îndeamnă la ”susţinerea oamenilor politici” care acţionează împotriva acesteia, riscă să fie radiaţi şi sancţionaţi disciplinar, anunţă şeful Statului Major al Armatelor, generalul François Lecointre, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aproximativ 20 de generali din ”secţiunea a doua” - care se apropie de etragere, dar care pot fi mobilizaţi - care au semnat editorialul riscă ”radierea, deci retragerea din oficiu”, a declarat, într-un interviu publicat de cotidianul Le Parisien, generalul François Lecointre.

Editorialul a fost semnat de 20 de generali, 100 de ofiţeri de rang înalt şi peste 1.000 de militari, care dennţă o ”dezintegrare a patriei” în faţa ”islamismului” şi ”hoardelor de la periferie” şi îndeamnă, printre rânduri, la o lovitură de stat.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Aceşti ofiţeri generali vor fi audiaţi de un Consiliu Superior Militar. După această procedură, preşedintele Republicii semnează un decret de radiere”, a precizat generalul Lecointre.

”Doresc să se decidă retragerea lor din oficiu”, a subliniat el, evocând ”o procedură excepţională”, lansată la cererea ministrului Armatelor Florence Parly.

În total 18 militari activi - inclusiv patru ofiţeri - care au semnat editorialul urmează să fie ”sancţionaţi disciplinar militar”, a precizat generralul François Lecointre, care evocă ”sancţiuni mai puternice împotriva celor cu grade mai mari”.

”Consider că, cu cât sunt mai mari responsabilităţile, cu atât obligaţia neutralităţii şi exemplarităţii sunt mai mari”, a subliniat el.

Florence Parly a cerut luni sancţionarea semnatarilor, denunţându-le ”acţiunile inacceptabile” şi ”iresponsabile”.

Între semnatarii editorialului se află generalul Christian Piquemal, fostul comandant al Legiunii Străine, care a fost radiat în 2016 din cadrul armatei franceze, din cauză că a participat la o manifestaţie interzisă împotriva migranţilor, la Calais.

”Am să-i trimit o scrisoare pentru a-i spune că este nedemn, murdăreşte armata, o fragilizează făcând din ea un subiect de polemică naţională”, a anunţat generalul Lecointre.

”Le contest tuturor (...) dreptul de a-şi lua angajamente politicianiste, scoţându-şi în faţă gradul”, a denunţat el.

El a respins, însă, orice radicalizare de extremă dreapta a armatei franceze.

”Armata este republicană, ea nu este politizată (...). Ea este imaginea societăţii franceze”, a dat el asigurări, denunţând ”o tentativă de manipulare inacceptabilă” a instituţiei militare de către generalii semnatari.

Acest editorial a fost publicat în revista Valeurs Actuelles la 21 aprilie.

Semnatarii îl îndeamnă pe preşedintele francez Emmanuel Macron să apere patriotismul.

Ei denunţă o ”dezintegrare” care afectează, în opinia lor, Franţa şi se declară ”dispuşi să susţină politicienii care vor lua în considerare salvarea naţională”.

Semnatarii - între care se află 25 de generali în retragere - consideră că ”momentul este grav, Franţa este în pericol”.

”Dacă nu se întreprinde nimic, laxismul va continua să se răspândească (...) şi va provoca în final (...) intervenţia camarazilor noştri activi într-o misiune periculooasă de apărare a valorilor noastre civilizaţionale (...)”, ameninţă ei în acest text, care a fost postat online la marcarea a 60 de ani de la puciul generalilor de la Alger.

”Fantasma puciului îmi pare afară din discuţie. Nu există nici cea mai mică tentaţie de acest fel”, a replicat generalul Lecointre, întrebat despre o legătură cu Războiul din Alegeria.

Premierul francez Jean Castex a condamnat ”cu cea maimare fermitate” editorialul şi l-a catalogat drept ”contrar tuturor principiilor noastre republicane”.

El a denunţat o ”recuperare politică inacceptabilă” a editorialului. de către conducătoarea extremei drepte Marine Le Pen.

Acest editorial, în care generali în retragere ameninţă să intervină împotriva unui ”haos tot mai mare” care domneşte, în opinia lor, în Franţa, este ”o iniţiativă contrară tuturor principiilor noastre republicane, onoarei, datoriei armate”, a denunţat şeful Guvernului în urma unei şedinţe a Executivului.

Preşedinta Rassemblement National (RN, fostul FN, extremă dreapta) Marine Le Pen, care candidează în alegerile prezidenţiale din 2022, i-a invitat imediat să i se ”alăture”, amplificând scandalul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.