Chinezii care muncesc în capitală se confruntă cu dilema de a sărbători Anul Bivolului împreună cu familia, în pofida unor restricţii impuse călătoriilor, sau să rămână singuri la Beijing, aşa cum le cer autorităţile, în această cea mai importantă sărbătoare din ţară, pe 12 februarie, cu ocazia căreia, în vremuri normale, milioane de oameni se întorc în provinciile din care sunt originari, relatează AFP.
În contextul în care noul coronavirus a fost aproape eradicat în China, în pofida unor focare localizate, în decembrie şi ianuarie, mai ales la Beijing, mulţi se aşteptau să sărbătorească Anul Nou în mod normal.
Însă, din precauţie, din cauza unor recente ”clustere” locale, Primăria Beijingului îi îndeamnă pe locuitori să evite orice deplasare ”non-necesară” în afara oraşului în perioada vacanţei de Anul Nou, de la 11 la 17 februarie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru a-i decuraja pe cei care vor să plece, autorităţile folosesc atât morcovul - stimulente financiare pentru cei care rămân, cât şi băţul - teste şi formalităţi pentru cei care călătoresc.
”Pentru a putea să mă întorc, trebuie să fac un test PCR şi să obţin un certificat. Nu este practic”, declară pentru AFP Hou Sibai, un livrator de mâncare originar din Gansu (nord-vest), care munceşte la Beijing.
El va petrece, până la urmă, sărbătorile în capitală, împreună cu soţia şi fiica sa.
Pentru a-i îndemna pe oamenii ca Hou Sibai să nu călătorească, Beijingul a promis să le plătească cupoane de reducere în valoare de 40 de milioane de yuani (5,1 milioane euro), pe care să le folosească pe aplicaţii pe mobil şi în comerţul electronic.
Filme online şi reduceri la date mobile sunt, de asemenea, oferite.
GĂRI ŞI AEROGĂRI GOALE
Acest lucru a funcţionat, iar călătoriile feroviare şi aeriene au scăzut cu 80% faţă de anul trecut, potrivit primăriei.
În Gara Beijing, de obicei înţesată în timpul sărbătorilor, multe scaune sunt goale şi nu există vreo coadă la distributoare de bilete.
Scăderea la zero, în ultimele zile, a numărului contaminărilorcu covid-19 în China i-a determinat însă pe unii să ia trenul, ca Li Xinjun, o menajeră în vârstă de 50 de ani, care se duce la Hebei (nord), pentru a-şi vedea fiul şi familia.
”Clienţii mei muncesc la spital. Anul trecut, din cauza epidemiei, ei nu au putut să-şi ia concediu. Astfel că nu m-am mai întors nici eu acasă”, declară ea pentru AFP. ”A trecut mult timp de când nu mi-am mai văzut fiul”, spune ea.
Altă călătoare, Liu Wenjing, declară pentru AFP că se întoarce în Henan (centru), la presiunea familiei sale.
Tânăra în vârstă de 24 de ani crede că părinţii săi vor să-i prezinte potenţiali iubiţi în timpul sărbătorilor - un ritual bine ancorat în China.
”Nu mă grăbesc (să mă mărit), dar ei da!”, spune ea.
Pentru a pleca de la Beijing, Liu Wenjing a fost nevoită să prezinte un test PCR negativ. La întoarcerea în capitală, ea va trebui să facă alte teste, şi riscă să fie plasată într-o carantină obligatorie.
”O MASĂ BUNĂ”
Restricţiile variază de la un loc la altul în ţară. Unele zone rurale impun, de exemplu, carantine tuturor vizitatorilor.
Cele mai puternice constrângeri sunt impuse la Beijing Călătorii care intră în capitală este necesar să prezinte un test PCR negativ înainte de îmbarcare.
Ei sunt obligaţi, apoi, să efectueze alte două teste, la şapte şi la 14 zile de la sosire, şi să se supună, la două săptămâni, unei ”supravegheri medicale” care constă în a raporta autorităţilor temperatura.
Toate aceste constrângeri şi teama unei carantine obligatorii la întoarcere l-au determinat pe Hou Sibai, livratorul de mâncare, să-şi anuleze călătoria în satul natal.
”Rudele mele, prietenii mei, părinţii mei, fraţii mei şi surorile mele sunt acolo”, suspină el.
El locuieşte împreună cu soţia şi fiica sa într-o cameră, într-un apartament împărţit, în nordul Beijingului, unde urmează să sărbătorească modest intrarea în Anul Bivolului.
”Atmosfera nu este la fel de animată ca în satul meu”, deplânge el.
”Însă vom găti, cu siguranţă, o masă bună pentru noi trei!”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...