Cea mai mare parte a ţărilor europene rămâne ”vulnerabilă” faţă de covid-19, în pofida unei tendinţe de scădere a contaminărilor, avertizează joi OMS Europa, care pune în gardă împotriva unui ”fals sentiment de siguranţă”, din cauza unui număr încă mic de vaccinări, relatează AFP.
”Zdrobitoarea majoritate a ţărilor europene rămâne vulnerabilă”, avertizează într-o conferinţă de presă directorul OMS pentru Europa Hans Kluge.
”Dacă nu oprim transmiterea acum, beneficiile aşteptate de la vaccinarea în lupta împotriva acestei pandemii ar putea să nufie evidente”, insistă reprezentantul ONU.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În opinia sa, ”la ora actuală, există o frontieră subţire între speranţa unui vaccin şi falsul sentiment de siguranţă”.
În toate cele 53 de ţări din regiunea europeană a OMS - în care sunt incluse mai multe ţări din Asia Centrală -, numărul contaminărilor săptămânale este mai mare un milion, însă acest total scade - de patru săptămâni -, iar numărul morţilor din cauza covic-19 scade şi el - de două săptămâni.
În mod simbolic, numărul dozelor de vaccin administrate în regiune - 41 de milioane - a depăşit numărul cazurilor înregistrate de la începutul pandemiei - 36 de milioane.
Date OMS arată însă că doar 1,5% din populaţia celor 29 de ţări din Europa a fost vaccinată.
În Uniunea Europeană (UE), 2,9% din populaţie a fost vaccinată cu o doză de vaccin, potrivit unui bilanţstabilit de AFP joi.
Cel puţin 5,83 de milioane de persoane au fost vaccinate cu a doua doză de vaccin, reprezentţnd 1,3% din populaţia UE.
Este important ca accesul la vaccin să fie echitabil, indiferent cât de bogată este o ţară, reafirmă OMS.
”Accesul onechitabil la vaccin se poate întoarce împotriva noastră. Cu cât virusul persistă mai mult, cu atât riscul unor mutaţii periculoase este mai mare”, avertizează Kluge.
În regiunea europeanăm 38 de ţări au înregistrat cazuri de contaminare cu noua tulpină britanică, iar 19 ţăriau înegistrat contaminări cu varianta sud-africană, potrivit ultimelor date.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...