Guvernatorul democrat al Virginiei a graţiat în mod postum şapte afroamericani - executaţi în 1951 cu privire la violarea unei femei albe, în urma unei anchete şi unor procese pătate de rasism, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ralph Northam şi-a anunţat decizia după ce s-a întâlnit cu urmaşi ai acestor bărbaţi - supranumiţi ”cei şapte de la Martinsville”.

”Graţierile nu vizează problema vinei”, ci ”recunosc faptul că ei nu au avut dreptul la o justiţie imparţială”, subliniază serivciile guvernatorului.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Culoarea pielii lor ”a jucat un rol care nu poate fi negat în identificarea lor, în anchetă şi în condamnarea” la pedeapsa capitală, şi anume pentru că au fost judecaţi de către jurii integral albe, se arată în acest decret.

”Chiar dacă nu putem schimba trecutul, sper ca această măsură să aducă un pic de pace”, a declarat guvernatorul, un susţinător al reformării sistemului penal care, de la începutul mandatului său, în 2018, a acordat un număr-record de 604 graţieri.

Dosarul din Martinsville, în sudul Virginiei, datează din 1949.

O femeie albă, în vârstă de 32 de ani, a raportat că a fost violată de către un grup de bărabaţi de culoare, iar poliţia a procedat rapid la şapte arestări şi a obţinut mărturisiri semnate.

Însă cei şapte bărbaţi, interogaţi fără avocat, au prezentat versiuni diferite ale scenei, iar mai mulţi dintre ei erau analfabeţi şi incapabili să-şi citească mărturisirile.

PEDEAPSA CU MOARTEA, ABOLITĂ ÎN MARTIE 2021

În pofida unor manifestaţii în favoarea lor, până la Casa Albă, ei au fost executaţi pe scaunul electric în februarie 1951 - crescând la 45 numărul condamnaţilor executaţi cu privire la viol în Virginia începând din 1908 - toţi afroamericani.

Mulţi ani mai târziu, în 1977, Curtea Supremă stabilea că este contrar Constituţiei să se pronunţe pedeapsa capitală în dosare de viol.

Virginia a abolit în martie pedeapsa cu moartea - o decizie simbolică în acest stat, care deţine un record de execuţii în istoria Statelor Unite, şi care a devenit primul stat din fostul Sud segregaţionist care a pus capăt aplicării pedepsei capitale.

Statele Unite sunt angajate de câţibva ani într-o relectură critică a trecutului lor şi îşi multiplică iniţiativele în vederea unei recunoaşteri a victimelor rasismului, un curent care s-a accelerat după uciderea afroamericanului George Floyd în mai 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.