Socialistul Bernie Sanders a promis să-l ”bată pe Donald Trump” şi şi-a revendicat victoria în alegerile primare democrate din New Hampshire, în timp ce fostul vicepreşedinte Joe Biden a suferit o înfrângere usturătoare în cursa în vederea înfruntării preşedintelui republican în noiembrie, relatează AFP.
Moderaţii Pete Buttigieg şi Amy Klobuchar îl secondează pe independentul Bernie Sanders, instalaţi în grupul candidaţilor susceptibili să obţină învestitura democrată.
”Acesta este începutul sfârşitului pentru Donald Trump”, a lansat în faţa unei mulţimi dezlănţuite Bernie Sanders, noul favorit în alegerile primare democrate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La prezentarea rezultatelor a nouă din zece secţii de votare, veteranul politicii a obţinut 26% din sufragii, urmat de fostul primar Pete Buttigieg (24%) şi sentaorea Amy Klobuchar (20%), potrivit unor numărători prezentate de prsa americană.
Mult timp favorit, Joe Biden a obţinut un rezultat umilitor, clasându-se al cincilea şi mult în urmă - cu 8%.
El este devansat şi de către senatoarea progresistă Elizabeth Warren (9%), care a înregistrat, la rândul său, un scor dezamăgitor.
Bernie Sanders, în vârstă de 78 de ani, şi Pete Buttigieg, în vârstă de 38 de ani, erau favoriţi în aceste alegeri primare din New Hampshire, după ce au dominat în urmă cu opt zile în Iowa.
Fostul primar din South Bend, un oraş cu 100.000 de locuitori, a obţinut atunci o victorie la limită împotriva senatorului din Vermont.
În New Hampshire, Buttigieg a pozat marţi seara (ora locală) drept cel mai bun atu în înfrângerea unui preşedinte care a ştiut să seducă în 2016 în regiuni rurale şi industriale din "Midwest".
”Mulţi dintre voi au decis că un primar din clasa mijlocie şi un fost militar care vine din Midwest este cea mai bună alegere în a-l înfrunta pe preşedinte”, şi-a exprimat satisfacţia primul candidat homosexual atât de bine plasat în cursa la fotoliul de la Casa Albă.
El a fost însoţit pe scenă de către soţul său, Chasten Buttigieg.
Triumfătoare, senatoarea din Minnesota în vârstă de 59 de ani Amy Klobuchar şi-a exprimat, la rândul său, satisfacţia faţă de rezultatul său.
Iowa şi New Hampshire trimit doar un mic număr mic de delagaţi dintre cei 1.991 necesari în vederea obţinerii investiturii Partidului Democrat, în iulie.
Însă aceste două state reprezintă trambuline importante în lungul drum care conduce la alegerile prezidenţiale.
Din cauza rezultatelor dezamăgitoare, Andrew Yang, un antreprenor în vârstă de 45 de ani care şi-a forjat un renume prin propunerea de introduce un venit universal, şi senatorul Michael Bennet, şi-au pus capăt candidaturilor.
”NU S-A TERMINAT”
Nouă canidaţi se mai află în cursă.
Iar în ultimele zile, raporturile de forţă par că s-au schimbat.
Bernie Sanders l-a întrecut pe fostul vicepreşedinte Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, în sondajele la nivel naţional, în pofida faptului că acestea sunt de luat cu multă precauţie.
Pete Buttigieg se clasează abia pe poziţia a cincea în media naţională. Însă el afişează o curbă în creştere clară din Iowa.
Rezultatele din New Hampshire le vor da un impuls important lui Sanders şi Buttigieg înaintea viitoarelor voturi primare - în Nevada la 22 februarie, iar apoi în South carolina la 29 februarie.
Acolo îşi joacă Joe Biden continuarea campaniei.
Din cauza scorului el a părăsit New Hampshire înainte de anunţarea rezultatelor şi s-a dus direct în South Carolina. Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama este prezentat ca favorit în acest stat, în care beneficiază de o susţinere puternică a populaţiei de culoare, majoritară în rândul alegătorilor democraţi.
”Nu s-a terminat, băiete, abia am început”, le-a spus el susţinătorilor săi din South Carolina. ”Încă nu i-am auzit” pe afroamericani şi hispanici.
Însă pentru Joe Biden totul s-ar putea năru rapid, iar donatorii, nervii războiului electoral în Statele Unite, l-ar putea abandona.
Toţi ochii se vor aţinti asupra miliardarului şi fostului primar al New Yorkului Mike Bloomberg - al treilea în sondaje la nivel naţional -, care a ocolit primele state pentru a intra în cursă odată cu "Super Tuesday", când 15 state votează la 3 martie.
TRUMP REMARCĂ ”BOOTEDGEEDGE”
Declarându-se ”socialist”, un cuvânt mult timp cu conotaţii de extremă stânga în Statele Unite, Bernie Sanders promovează o ”revoluţie” politică în vederea ajungerii la o societate maidreaptă, propunând un sistem universal de asigurări de sănătate.
Mesajul său, considerat prea de stânga de către numeroşi democraţi în tentativa sa eşuată din alegerile prezidenţiale din 2016, rezonează de-acum puternic.
Pete Buttigieg pledează pentru o cale de centru şi afirmă că este mai apt să-i unească pe democraţi şi să întindă, totodată, mâna independenţilor şi ”viitorilor foşti republicani”.
O vreme favorită, senatoarea progresistă Elizabeth Warren a încercat, la fel ca Joe Biden, să se lanseze odată cu New Hampshire.
Observând ironic bătălia democraţilor, Donald Trump a comentat rezultatele pe Twitter.
"Bootedgeedge (Buttigieg) reuşeşte destul de bine astă seară. Îi dă de furcă lui Bernie nebunul. Foarte interesant!”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...