Rusia şi Statele Unite au anunţat vineri, la finalul unei întâlniri istorice dintre preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin, că au ajuns la un acord de armistiţiu în sud-vestul Siriei, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut atât de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, cât şi de cel al diplomaţiei american, Rex Tillerson, confirmând o informaţie în acest sens apărută anterior pe surse.

CITEȘTE ȘI SUA şi Rusia au ajuns la un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei - surse

Acordul marchează un nou nivel de implicare al SUA în tentativele de rezolvare a războiului civil sirian şi va intra în vigoare duminică la prânz.

Zona vizată se află în provincia Deraa, la graniţa cu Iordania, şi Quneitra, la graniţa cu Platoul Golan, ocupat de Israel.

"Cred că este primul indiciu că SUA şi Rusia pot lucra împreună în Siria şi, în consecinţă, am avut o discuţie lungă privind şi alte zone din Siria unde putem continua să lucrăm împreună pentru a reduce tensiunile din zone”, a spus Tillerson.

Iordania şi Israelul sunt, de asemenea, incluse în acord, a spus una dintre sursele citate. Cei doi aliaţi americani au zone de graniţă cu sudul Siriei şi sunt îngrijoraţi de violenţele din ţara arabă.

Tillerson a subliniat că administraţia Trump nu vede un rol pe termen lung pentru regimul Assad în Siria, dar că modul în care se va face schimbarea nu a fost stabilit încă.

Preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin au discutat timp de peste 90 de minute, prelungind prima lor întâlnire ce urma să dureze numai o jumătate de oră, relatează Associated Press. Liderul de la Kremlin Vladimir Putin a declarat pentru Sputnik News că cei doi au vorbit despre situaţia din Siria şi din Ucraina, dar şi despre securitatea informatică şi despre lupta împotriva terorismului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.