Rusia ”nu are nimic a face” cu scandalul politic din Austria, unde difuzarea unei înregistrări video compromiţătoare a liderului naţionalist Heinz-Christian Strache a aruncat în aer coaliţia aflată la putere, a dezminţit luni Kremlinul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este o poveste care nu are nimic a face şi nu poate avea ceva a face cu noi”, a declarat pentru presă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov referindu-se la această înregistrare video.

Difuzarea, vineri, a acestei înregistrări, în care Heinz-Christian Strache şi unul dintre ”locotenenţii” săi discută cu o interlocutoare care se prezintă drept o nepoată a unui ologarh rus a provocat un adevărat cutremur politic în Austria.

Ei discutau despre acordarea unor contracte publice austriece în schimbul susţinerii financiare.

Strache a demisionat sâmbătă de la conducerea partidului Libertăţii din Austria (FPÖ, extremă dreapta), dar şi din postul de vicecancelar al Guvernului lui Sebastian Kurz.

”Eu nu pot să emit vreo părere despre apariţia acestei înregistrări video, pentru că ea nu are nimic a face cu Rusia, nici cu preşedintele (rus Vladimir Putin) şi nici cu Guvernul (rus). Noi nu ştim cine este această femeie, dacă este de naţionalitate sau de origine rusă”, a adăugat Peskov.

Oligarhul despre care este vorba în înregistrarea video - Igor Makarov - a declarat duminică ediţiei ruse a revistei Forbes că el este fiu unic şi nu are ”vreo legătură de rudenie” cu femeia din înregistrarea video, pe care ”nu o cunoaşte deloc”.

LE PEN DENUNŢĂ ”O GREŞEALĂ GREA” A LIDERULUI FPOe ŞI LAUDĂ ROLUL MOSCOVEI ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA ISLAMISMULUI

Marine Le Pen a denunţat luni ”o greşeală grea”, după demisia vicecancelarului austriac, totodată liderul FPÖ - aliat al Rassamblement national (RN, extremă dreapta, fostul FN) - în urma înregistrării video cu privire la Rusia şi a salutat rolul Moscovei împotriva ”fundamentalismului islamist”.

”Ne confruntăm cu greţeala unui om, o greşeală grea. De altfel, ea a fost sancţionată imediat prin demisia sa, nu doar din postul de vicecancelar, ci şi din cel de preşedinte al FPÖ”, un partid aliat RN în Parlamentul European (PE), a declarat la Franceinfo preşedinta Rassemblement National.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.