Ministerul rus de Externe a adăugat 29 de noi cetăţeni americani pe lista celor care au interdicţie să intre în Rusia, inclusiv pe vicepreşedintele Statelor Unite, Kamala Harris, şi pe directorul executiv al gigantului tehnologic Meta, Mark Zuckerberg, relatează BBC.
Cei adăugaţi pe listă sunt ”lideri de top, reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, academicieni şi jurnalişti care modelează agenda rusofobă, precum şi soţii şi soţiile unui număr de oficiali de rang înalt”, se arată într-un comunicat publicat joi pe pagina oficială a ministerului.
Tuturor persoanelor vizate li s-a interzis pe termen nelimitat intrarea în Federaţia Rusă ”ca răspuns la sancţiunile anti-ruse care continuă să se extindă”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Decizia a venit la scurt timp după ce preşedintele american Joe Biden a anunţat noi sancţiuni împotriva cetăţenilor ruşi şi un pachet în valoare de 800 de milioane de dolari în sprijin militar pentru Ucraina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.