Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a subliniat importanţa unei vizite a reprezentanţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară Zaporojie şi a menţionat că Rusia este pregătită să ofere asistenţa necesară inspectorilor organizaţiei, într-un apel cu omologul său francez, Sebastien Lecornu, potrivit Ministerului rus al Apărării, relatează CNN.
Şoigu şi-a împărtăşit evaluările asupra acţiunilor Forţelor Armate ucrainene în timpul apelului, care a fost iniţiat de Lecornu, a mai precizat ministerul.
Preşedintele american Joe Biden şi liderii occidentali au subliniat necesitatea ca AIEA să viziteze centrala nucleară din sud-estul Ucrainei, unde bombardamentele din ultimele săptămâni au stârnit temeri referitoare la un potenţial dezastru nuclear.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc în mod repetat cu privire la situaţia securităţii şi la acţiunile militare de la Zaporojie, cel mai mare complex nuclear din Europa.
Cu toate acestea, lipsa accesului independent la centrală, care este ocupată de forţele ruse din luna martie, face imposibilă verificarea situaţiei la faţa locului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.