Rusia este dispusă să continue să negocieze cu Ucraina în cadrul formatului din Belarus, a anunţat joi şeful diplomaţiei ruse Serghei lavrov, însă ideewa unui summit Putin-Zelenski este prematură, apreciază el, relatează AFP.
”Întâlnirea de azi a confirmat că formatul ruso-ucrainean din Belarus nu are alternativă”, a subliniat Lavrov după ce s-a întâlnit în marja Forumului Diplomatic din Antalya, în sudul Turciei, cu omologul său ucrainan Dmitro Kuleba, o premieră de la lansarea invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie.
El a precizat că o reuniune a preşedinţilor rus Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski nu este pe ordinea de zi imediat.
”Noi am confirmat că preşedintele (rus Vladimir) Putin nu refuză o întâlnire cu preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski. Fără îndoială, într-o zi, sper, va apărea această necesitate. Însă, în acest sens este necesară o muncă de pregătire”, a declarat el.
Volodimit Zelenski a cerut în nenumărate rânduri să stea de vorbă cu Vladimir Putin, după ce acesta a lansat invazia rusă a Ucrainei, însă fără succes.
Kremlinul consderă că un asemenea summit este posibil doar dacă se negociază un acord în prealabil şi acuză Kievul de faptul că nu şi-a respectat niciodată cuvântul dat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...