Armata rusă a descoprit cadavrele a 152 de combatanţi ucraineni în oţelăria Azovstal, la Mariupol, în sud-esrtul Ucrainei, şi este pregătită să le predea Ucrainei, anunţă marţi Ministerul rus al Apărării, relatează AFP.
În cursul unor operaţiuni de căutare în oţelărie, în care s-au baricadat peste 2.000 de combatanţi ucraineni, inclusiv din regimentul Azov, timp de mai multe săptămâni, după care s-au predat forţelor ruse, la jumătatea lui mai, ”militari ruşi au descoperit un furgon izoterm”, anunţă ministerul rus.
”În furgon, al cărui sistem de refrigerare nu funcţiona, erau depuse 152 de cadavre ale unor combatanţi şi militari din forţele ucrainene”, precizează ministerul.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Patru mine au fost descoprite sub corpuri”, anunţă Ministerul rus al Apărării.
Partea rusă prevede să predea corpurile descoperite în oţelărie unor reprezentanţi ucraineni”, dă asigurări ministerul.
Moscova nu a prmit nicio cerere de la Kiev de recuperare a acestor rămăşiţe, precizează el.
AFP scrie că i-a fost imposibil să verifice aceste informaţii în mod independent.
Ultimii apărători ucraineni ai Mariupolului, baricadaţi în uriaţa oţelăre Azovstal, s-au predat forţelor ruse în perioada 16-20 mai, după trei luni de confruntări armate intense.
Aprooape 2.500 de combatanţi ucraineni sunt deţinuţi în prezent de către ruşi, care intenţionează să-i judece şi pe care-i consideră crminali de război.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...