Deputaţii ruşi au adoptat vineri o lege împotriva transsexualilor, prin care le interzice tranziţia şi dreptul de a adopta copii, în plin viraj ultraconservator după ofensiva din Ucraina, relatează AFP.
”Această decizie ne apără cetăţenii, copiii”, dă asigurări, pe Telegram, preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslv Volodin, în contextul în care modificarea stării civile, operaţii chirurgicale şi tratamente hormonale erau accesibile în Rusia după căderea URSS.
Însă după invazia Ucrainei, autorităţile ruse şi-au multiplicat măsurile conservatoare - mai ales împotriva lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transexualilor -, anunţând că vor să elimine comportamente pe care le consideră deviante şi importate din Occident.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Serviciile ruse de securitate (FSB) au arestat joi un activist transsexual, pe care-l acuză de ”înaltă trădare” în favoarea Ucrainei, care riscă închisoarea pe viaţă.
Pentru a justifica acest proiect de lege, Viaceslav Volodin dă asigurări vineri că operaţiile chirurgicale în vederea reatribuirii sexului au explodat în Statele Unite în ultimii zece ani.
”Ce tendinţă monstruoasă! Este o cale care duce la degenerarea unei naţiuni. Este inacceptabil pentru mine”, a pledat Volodin.
În faţa membrilor Dumei de Stat, el a dat asigurări că din Rusia n-ar rămâne decât ”Sodoma”, dacă ar adopta legi ca cele din ţările din Europa, referindu-se la un oraş mitic din Biblie, asociat uneori, potrivit unor interpretări, cu violenţa şi homosexualitatea.
Proiectul de lege a fost adoptat în cea de a treia - şi ultima - lectură.
El urmează să fie adoptat în Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, iar apoi să fie promulgat de către preşedintele Vladimir Putin, pentru a intra în vigoare - două etape care sunt, în general, o simplă formalitate.
INAMICII POPORULUI
Într-un comunicat publicat vineri, Duma de Stat precizează că textul interzice ”orice intervenţie medicală” în vederea reatribuirii sexului, atât operaţii chirurgicale, cât şi terapii hormonale.
Schimbarea sexului în documentele de identitate este, de asemenea, interzisă.
Excepţii medicale - în baza deciziei unei Comisii Speciale - vor fi posibile, în cazul unor ”anomalii congenitale” la copii sau unor boli genetice endocrine, precizează Duma.
Căsătoriile cu persoane transsexuale vor fi ”anulate” după intrarea în vigoare a legii, precizează Duma de Stat.
În fine, transsexualilor li se interzice, de asemenea, păstrarea copiilor sau adoptarea unor cipii în Rusia.
Vicepreşedintele Dumei de Stat Piotr Tolstoi, un susţinător al proiectului de lege, a precizat că această din urmă măsură nu este retroactivă şi că transsexualii ruşi care au adoptat copii nu-i vor pierde.
Înainte de adoptarea textului, Ian Dvorkin, un psiholog în vârstă de 32 de ani, care conduce o organizţaie nonguvernamentală (ONG) rusă - Centrul T -, a declarat AFP că se teme de creştere a sinuciderilor odată cu această lege.
Statul rus desemnează în prezent persoanele transsexuale ”drept «inamici ai poporului», le privează de drepturi, de ajutor şi le scoate în afara legii”, deplânge el.
Interzicerea terapiei hormonale riscă ”să alimenteze piaţa neagră a hormonilor”, iar un consumi fără un aviz medical al acestora reprezintă riscuri grave, avertizează Ian Dvorkin.
Începând din 2013, o lege interzice în Rusia ”propaganda” ”relaţiilor sexuale netradiţionale”, un text denunţat de ONG-uri drept un instrument de reprimare a lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor.
În decembrie, aplicarea acestei legi a fost lărgiră în mod considerabil.
Ea interzice în prezent ”propaganda” LGBT+ în rândul oricărui public, după ce iniţial o interzicea doar în rândul minorilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...