Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Ucrainei, vineri, omorând un civil şi rănind alţi patru în regiunea Kiev, au declarat oficialii militari şi regionali, relatează Reuters.
Apărarea aeriană ucraineană a doborât 60 din cele 93 de drone ruseşti, au declarat forţele aeriene ucrainene. De asemenea, 26 de drone au fost „pierdute”, prin război electronic, care redirecţionează vehiculele fără pilot.
Mîkola Kalaşnîk, guvernatorul interimar al regiunii Kiev, a declarat că un şofer de camion a fost ucis de resturile unei drone. De asemenea, resturile au avariat mai multe case particulare, rănind patru persoane, inclusiv un băiat în vârstă de 16 ani, a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.