Vicepremierul Matteo Salvini, cel mai puternic om în Guvernul italian, insistă să implementeze o reducere puternică a impozitelor, în vederea unei relansări a activităţii economice, relatează AFP.
Guvernul italian a trimis o scrisoare de răspuns Comisiei Europene (CE), în urma declanşării de către Bruxelles a unei proceduri de infringement cu privire la un deficit excesiv, potrivit unor surse guvernamentale citat de presa locală.
Scrisoarea a fost trimisă preşedintelui CE Jean-Claude Juncker, preşedintelui Consiliului European Donald Tusk şi statelor membre.
Consiliul italian al Miniştrilor s-a reunit miercuri seara pentru a-i valida conţinutul, însă nicio declaraţie nu a fost făcută la finalul reuniunii.
Preşedintele Consiliului italian de Miniştri Giuseppe Conte afirma anterior, în Parlament, că răspunsul Italiei demonstrează că previziunile economice ale Guvernului italian sunt mai favorabile decât cele realizate ”de alţii”.
În privinţa procedurii de infringement, ”suntem hotărâţi să o evităm, dar suntem totodată convinşi de politica noastră economică”, a subliniat Conte în Camera Deputaţilor.
Omul puternic al Guvernului Matteo Salvini insistă să reducă puternic impozitele - sub forma unei ”flat tax” - o taxă unică - impusă veniturilor mai mici de 50.000 de euro pe an. Însă detaliile - şi acest plafon al veniturlui - nu au fost adoptate încă.
Adoptarea acestui ”şoc fiscal” riscă, potrivit criricilor săi, să conducă la un derapaj al conturilor publice şi să crească o datorie deja colosală de 132% din Produsul Interne Brut (PIB).
Guvernul afirmă însă că o mai bună colectare fiscală şi economii în reformele lansate anul acesta - inclusiv introducerea unui venit minim, aşa-zis ”cetăţenesc”, în cazul celor mai săraci - permite această scădere de impozite.
Pe această bază, Giuseppe Conte crede posibilă o limitare la 2,2% a deficitului public anul acesta, adică mai puţin decât cele 2,5 procente estimate de CE.
”Intenţionăm să menţinem un dialog constructiv cu Uniunea Europeană (...). Italia intenţionează să respcte regulile europene, fără ca asta s-o împiedice ca, în calitate de stat fondator şi a treia economie a continentului, să reflecteze la cum să adopte aceste reguli”, mai declara miercuri şeful Guvernului italian.
Bruxellesul a deschis la 5 iunie calea unei sancţionări financiare a Italiei, din cauza datoriei sale colosale - de 2.300 de miliarde de euro.
Deschiderea acestei proceduri de deficit excesiv urmează însă să devină efectivă abia în urma unui proces complex, care necesită aprobarea celorlalte state membre.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.