Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a scris pe Twitter că, în pofida sancţiunilor împotriva sa, a ajuns în Uniunea Europeană şi urmează să plece spre Chişinău atunci când vremea va permite, pentru a se vedea cu preşedintele Igor Dodon. Cel mai probabil, el se află la Budapesta, unde a fost redirecţionată aeronava în care se afla, din cauza ceţii de pe aeroportul de la Chişinău.
"Totuşi, indiferent de sancţiuni, am ajuns în UE. Atunci când vremea se va îmbunătăţi, vom zbura la Chişinău pentru a ne întâlni cu preşedintele MD Dodon", a scris Rogozin.
Cel mai probabil, Rogozin se află acum în Budapesta, unde aeronava sa a fost redirecţionată după ce nu a reuşit să aterizeze la Chişinău din cauza ceţii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Prezenţa vicepremierului rus pe teritoriul Uniunii Europene reprezintă o încălcare a sancţiunilor UE faţă de mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor de la Moscova.
Vineri dimineaţă, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a anunţat vineri pe Twitter că aeronava sa ar fi tranzitat spaţiul aerian al României.
“Pe drum către Chişinău, am zburat peste Ucraina, via Belarus, Polonia, Slovacia, Ungaria şi România. Până la urmă, nu orice aeronavă ajunge la mijlocul Niprului”, a scris Rogozin pe Twitter, vineri, în jurul orei 11.30.
Romatsa, regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, a dirijat, vineri dimineaţă, o aeronavă aparţinând liniei aeriene ruse Aeroflot, care a traversat România de la est la vest, dar nu are informaţii referitoare la existenţa vicepremierului rus Dmitri Rogozin în acel aparat, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţi ai regiei.
”Aeronava Aeroflot nu a putut ateriza la Chişinău din cauza condiţiilor meteo, cel mai probabil din cauza ceţii. Aparatul a fost dirijat de la graniţa cu Republica Moldova până la graniţa cu Ungaria. Nu ştim şi nu avem cum să ştim dacă Rogozin era sau nu pasager”, preciza un reprezentant al Romatsa, pentru News.ro.
Rogozin se îndrepta spre Chişinău, unde fusese invitat la cemonia de învestitură a lui Igor Dodon în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Ceremonia de învestitură a lui Dodon a avut loc de la ora 13.00. De asemenea, Rogozin avea programată o întâlnire cu Dodon de la ora 15.30.
În mai 2014, Rogozin a fost inclus pe lista cu sancţiuni vizând oficialii ruşi impuse de UE ca retaliere la anexarea Crimeei de către Moscova. Printre sancţiunile adoptate se numără şi interzicerea tranzitării spaţiului aerian al ţărilor membre.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...