Donald Trump a luat prin surprindere comunitatea medicală, după ce a spus că ”rinichiul are un loc foarte special în inimă”, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El i-a lăudat apăsat pe specialişti miercuri, anunţând un plan guvernamental de luptă împotriva bolilor la rinichi.

”Aţi muncit atât de dur la rinichi. Foarte special. Rinichiul are un loc foarte special în inimă. Este un lucru incredibil”, a spus şeful statului american.

Această declaraţie probabil că îi nedumireşte pe mulţi, dat fiind că rinichiul nu este tocmai în inimă, comentează cotidianul britanic.

Secţiunea ”Totul despre rinichi” de pe site-ul National Kidney Foundation spune că rinichii - majoritatea oamenilor se nasc cu doi rinichi - ”se află în partea inferioară a spatelui”. Inima, în schimb, explică ABC News, ”se află în mijlocul pieptului, între plămâni. Ea se situează însă uşor înspre stânga”, continuă ziarul.

Probabil că Trump de fapt nu crede că rinichii se află înăuntrul inimii, în piept, apreciază The Guardian.

Locatarul Casei Albe ar fi putut, în felul său, să fi subliniat importanţa sănătăţii rinichilor în rândul americanilor, adaugă ziarul.

Punctele de vedere medicale ale lui Trump merită însă să fie luate în considerare, având în vedere că nu este străin de probleme de sănătate, comentează The Guardian.

Preşedintele a avut o exostoză, o excrecenţă osoasă traumatică, la ambele călcâie, în timpul Războiului din Vietnam şi a scăpat astfel de serviciul militar, scrie ziarul.

În 2016, Trump a spus că s-a vindecat de exostoză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.