Peste o sută de parlamentari europeni de rang înalt vor trimite marţi o scrisoare comună omologilor lor din Congresul Statelor Unite, pe care încearcă să-i convingă să deblocheze un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, într-un moment în care legislatorii americani au disensiuni care împiedică un acord, ceea ce blochează alocarea fondurilor, relatează Reuters.
Scrisoarea deschisă, văzută de Reuters, a fost semnată de parlamentari din cel puţin 17 ţări, printre care Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Irlanda, şi este un semn al îngrijorărilor tot mai mari din Europa cu privire la continuitatea sprijinului american acordat Ucrainei.
Totodată, scrisoarea vine chiar în momentul în care preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află la Washington pentru a-şi prezenta argumentele, timpul fiind scurt pentru a convinge Congresul, care ar trebui să intre vineri în vacanţa de sfârşit de an.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Auzim preocupările exprimate de prietenii noştri americani. De ani de zile, liderii americani, democraţi şi republicani, le-au cerut europenilor să îşi asume mai multă responsabilitate pentru propria securitate. Suntem de acord cu această solicitare legitimă", afirmă în scrisoare parlamentarii europeni, în frunte cu Benjamin Haddad, deputat francez din partidul preşedintelui Emmanuel Macron.
Parlamentarii europeni, printre care se numără şi germanul Michael Roth, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Bundestag, precum şi Giulio Tremonti, omologul său italian, au declarat că europenii au contribuit la fel de mult ca şi SUA în ceea ce priveşte Ucraina de la invazia Rusiei.
"În plus, cheltuielile militare au crescut în toată Europa", arată ei. "Cu toate acestea, ajutorul militar american este esenţial şi urgent", subliniază legislatorii.
Următoarea tranţă de ajutor pentru Ucraina a fost blocată de condiţia pusă de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi de alţi republicani de a nu mai fi trimise fonduri către Kiev dacă nu se iau mai întâi măsuri pentru întărirea frontierei SUA cu Mexicul.
Preşedintele Joe Biden a îndemnat Congresul să acţioneze până la sfârşitul anului, iar democraţii din Congres încercau să obţină aprobarea a 50 de miliarde de dolari pentru un nou ajutor de securitate pentru Ucraina.
"O victorie a lui Putin i-ar încuraja pe duşmanii noştri din întreaga lume: ei ne urmăresc şi speră că vom obosi. Ucrainenii luptă pentru ca noi să nu fim nevoiţi să o facem", pledează deputaţii europeni în scrisoarea lor comună.
Liderii Uniunii Europene se vor reuni joi şi vineri la Bruxelles pentru a decide asupra propunerilor de acordare a unui sprijin economic de 50 de miliarde de euro Kievului, de alocare a încă 20 de miliarde de euro pentru armata ucraineană şi de lansare a negocierilor de aderare. Dar pentru asta vor trebui să ducă propria luptă de lămurire: să-l convingă pe premierul ungar Viktor Orban, care îşi promovează legăturile cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a ameninţat că va recurge la dreptul de veto la deciziile care privesc Ucraina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.