Reşedinţa premierului libian Abdulhamid al-Dbeibah a fost duminică ţinta unui atac cu grenade propulsate de rachete. Atacul nu s-a soldat cu victime, a declarat un ministru libian pentru Reuters.
Ministrul, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a confirmat într-un mesaj că atacul a provocat doar câteva pagube. Ministrul nu a dezvăluit alte detalii.
Doi cetăţeni au declarat că au auzit explozii masive în apropierea mării, în cartierul luxos Hay Andalus din Tripoli, unde se află reşedinţa premierului Dbeibah.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O persoană a declarat că, după ce s-au auzit exploziile masive, forţe de securitate numeroase au fost desfăşurate în jurul zonei.
Libia a avut puţină pace sau stabilitate de la revolta din 2011, susţinută de NATO, şi s-a divizat în 2014 între facţiunile din est şi vest, cu administraţii rivale care guvernează fiecare zonă.
Guvernul de uniune naţională al lui Dbeibah a fost instalat printr-un proces susţinut de ONU în 2021, dar parlamentul, în est, a încetat să-i mai recunoască legitimitatea la sfârşitul acelui an, după o încercare eşuată de a organiza alegeri naţionale, ceea ce a dus la un blocaj politic prelungit.
În martie, trei lideri cheie au declarat că au căzut de acord asupra "necesităţii" formării unui nou guvern unificat care să supravegheze alegerile mult amânate.
Dbeibah a promis că nu va ceda puterea unui nou guvern fără alegeri naţionale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.