Regele Felipe VI al Spaniei a vorbit, în discursul ţinut miercuri la Forumul Economic Mondial de la Davos, despre criza catalană şi a reafirmat că în ţara sa Constituţia şi legile se repectă.
În discursul exprimat în limba engleză, regele a spus: „Lecţia pe care trebuie să o învăţăm din criza catalană - nu doar pentru Spania, ci pentru democraţii în general - este că trebuie să protejăm imperiul legii, ca piatră de temelie a democraţiei şi a respectului pluralismului politic şi principiului de bază al suveranităţii naţionale care aparţine, de fapt, tuturor cetăţenilor. Astfel, merită respectul tuturor şi al fiecăruia dintre noi”.
„Ţara mea este un stat de drept, unde siguranţa juridică predomină şi, astfel, Constituţia şi legile sunt îndeplinite efectiv”, a mai afirmat suveranul.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El nu a întârziat să îi critice pe separatişti: „În Catalonia, am fost martorii unei încercări de subminare a legilor de bază ale sistemului nostru democratic. (...) Spaniolii ştiu că progresul în secolul 21 nu va fi nici obţinut, nici găsit în singurătate, izolare sau divizare, ci din unitate”.
În prima intervenţie a unui şef de stat la Forumul Economic Mondial, regele Felipe VI a evidenţiat că „în Spania, comunităţile autonome dispun de o auto-guvernare extinsă, profundă şi semnificativă, până la un nivel care nu este uşor de găsit în alte ţări din lume”.
El a menţionat şi punctele forte ale Spaniei şi ale economiei ţării. „Europa trebuie să se reinvernteze şi sufletul acestei noi Europe trebuie să îl reflecte pe cel al cetăţenilor ei, pentru asta puteţi conta pe Spania”.
Regele a punctat că Spania este o „democraţie completă” şi le-a cerut celor prezenţi să uite „vechile clişee şi sterotipuri care ne-au fost atribuite”.
„Acum, spaniolii sunt determinaţi să ocupe locul care le revine în lume, în secolul 21”, a spus el, amintind de recordul obţinut de atracţiile turistice şi a definit poporul spaniol drept unul ospitalier, care îşi doreşte să împărtăşească pasiunea de a trăi.
Felipe VI a adăugat: „Suntem şi un popor care iubeşte pacea”.
Şeful statului a promovat Spania, aşa cum fac toţi cei care ajung la întrunirea elitistă de la Davos, scriu jurnaliştii spanioli. Diferenţa este că niciun alt şef de stat spaniol nu a mai făcut asta până acum.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.