Regatul Unit a anunţat marţi că a semnat un acord comercial cu Turcia, care permite o prelungire a angajamentelor vamale existente cu Uniunea Europeană (UE) de la 1 ianuarie - cu privire la garantarea unor taxe vamale preferenţiale de care beneficiază 7.600 de întreprinderi britanice ce au exportat în Turcia în 2019 -, în speranţa ajungerii, ulterior, la un acord mai larg de liber-schimb, relatează AFP.
La finalul perioadei de tranziţie post-Brexit, acordurile comerciale aflate în vigoare între UE şi ţări terţe încetează să se mai aplice Regatului Unit, care este necesar să încheie alte texte, pentru a evita impunerea unor bariere vamale.
Un document în acest sens a fost semnat de către ministrul britanic al Comerţului Internaţional Liz Truss şi omoloaga sa turcă Ruhsar Pekcan - într-o videoconferinţă - marţi.
UK’s Trade Secretary Liz Truss on pact with Turkey:
— TRT World Now (@TRTWorldNow) December 29, 2020
- Covers more than $24.2 billion
- Ensures vital continuity for business
- Supports 1000s of jobs in automotive, steel and manufacturing across UK
- Paves way for more ambitious deal in the future pic.twitter.com/JQqOniZ2uo
Textul ”garantează taxele vamale preferenţiale care există cu privire la 7.600 de întreprinderi care au exportat către Turcia în 2019”, a anunţat într-un comunicat Ministerul britanic al Comerţului.
Acest lucru permite ”protejarea lanţurilor de aprovizionare în sectoarele automobilelor şi manufacturiere” - siderurgie, textil şi piese de schimb pentru automoble trimise de către Ford în Turcia la asamblarea unor vehicule utilitare destinate pieţeibritanice, precizează ministerul.
”Cele două părţi s-au angajat să acţioneze în vederea ajungerii la un acord de liber-schimb mai avantajos”, anunţă Londra.
Este ”un prim pas către o consolidare a relaţiilor noastre”, aprecia luni Pekcan.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a catalogat acordul semnat drept ”cel mai important acord de la acordul Uniunii Vamale” cu UE, semnat în 1995.
Regatul Unit pozează drept campionul liberului-schimb după Brexit.
În paralel cu negocierile cu UE care au condus la acordul istoric de joi, regatul a semnat acorduri comerciale cu 62 de ţări - precum Japonia, Singapore, Mexic sau Kenya, care prelungesc, majoritatea dintre ele, aranjamente existente în cadrul UE.
Negocierile Regatului Unit cu Statele Unite nu au condus, însă, la rezultate concrete, în pofida promisiunilor lui Donald Trump legate de divorţul între regat şi Uniune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...