Regatul Unit urmează să-şi crească cu 20 de milioane de lire sterline (aproximativ 23 de milioane de euro) ajutorul umanitar destinat Fâşiei Gaza şi ”să menţină presiunea diplomatică” în vederea permiterii unor convoaie cu ajutor suplimentare, a anunţat luni premierul Rishi Sunak, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ne-am angajat  deja să alocăm zece milioane de lire sterline în plus (11,5 milioane de euro) ca susţinere suplomentară, pentru a ajuta civilii din (Fâşia) Gaza (...) şi pot anunţa azi (luni) că mergem şi mai departe. Vom furniza ajutoare suplimentare (Fâşiei) Gaza în valoare de 20 de milioane de lire sterline”, a anunţat Rishi Sunak în Parlament, după ce s-a întors dintr-un turneu în Orientul Mijlociu.

”Avem nevoie de un fux continu de ajutoare”, a subliniat el.

”Recunoaştem că poporul palestinian suferă teribil”, a subliniat el în Parlament, citat de CNN.

”Peste 4.000 de palestinieni au fost ucişi în acest conflict. Şi ei sunt victime ale Hamas, care s-a amestecat în populaţia civilă. S-au pierdut deja prea multe vieţi, iar o criză umanitară este în curs”, a declarat el.

Un acces limitat al unor TIR-uri cu ajutoare în Fâşia Gaza prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah este ”un progres important şi demonstrează puterea diplomaţiei”, a declarat el, însă nu este ”suficient”.

”Avem nevoie de un flux continuu de ajutoare, care să aducă apă, hrană, medicamente şi combustibil de care este nevoie disperată, aşa că vom menţine presiunea diplomatică”, a anunţat şeful Guvcernului conservator.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.