Arabia Saudită a recunoscut în noaptea de vineri spre sâmbătă moartea lui Jamal Khashoggi pe 2 octombrie, în consulatul său de la Istanbul, dar a negat orice implicare directă a regatului, relatează Reuters, care prezintă principalele reacţii internaţionale faţă de această nouă întorsătură într-un caz cu repercursiuni în întreaga lume.
Potrivit versiunii Riadului, jurnalistul şi opozantul saudit a murit în urma unei încăierări, care s-a terminat rău, cu peroane cu care s-a întâlnit în misiunea diplomatică.
Donald Trump a catalogat credibilă explicaţia dată de Riad cu privire la moartea jurnalistului, care trăia de un an în Statele Unite şi colabora cu regularitate cu ziarul american The Washington Post. (WP).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele american a salutat un ”prim pas bun”, dar a apreciat că faptele sunt inacceptabile.
Locatarul Casei Albe, asupra căruia numeroşi congresmeni - atât republicani, cât şi democraţi - exercită presiuni, cerând măsuri dure contra Arabiei Saudite, a repetat însă că impunerea unor eventuale sancţiuni Riadului ar dăuna contractelor în domeniul înarmării, în valoare de miliarde de dolari, între cele două ţări.
Numeroşi congresmeni s-au declarat puţin convinşi de explicaţiile prezentate de Riad.
”Aş spune că sunt sceptic faţă de noua versiune saudită, un eufemism”, a declarat senatorul republican Lindsey Graham.
Marea Britanie a anunţat că examinează ”informaţiile saudite şi cum să reacţioneze în urma lor”. ”Aşa cum a spus secretarul Foreign Office, acesta a fost un act teribil, iar cei responsabili trebuie să dea socoteală”, a subliniat Ministerul britanic de Externe într-un comunicat.
În Olanda, premierul Mark Rutte a cerut investigaţii suplimentare.
”Incertitudinea rămâne cu privire la multe lucruri. Ce s-a întâmplat? Cum a murit? Cine este de vină? Doresc ca toate faptele pertinente să fie clarificate cât mai rapid posibil”, le-a spus şeful Guvernului olandez unor jurnalişti, la Copenhaga. ”Este necesară o anchetă aprofundată”.
Australia a anunţat că se retrage de la conferinţa internaţională dedicată investiţiilor, programată în perioada 23-25 octombrie la Riad, ”în lumina acestei noi informaţii”.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres s-a declarat ”profund tulburat” şi a îndemnat la o anchetă ”aprofundată şi transparentă”, o solicitare susţinută de Guvernul Spaniei, care s-a declarat ”consternat” de informaţiile furnizate de Riad.
Amnesty International a apreciat, într-un comunicat, că versiunea Arabiei Saudite nu este ”demnă de încredere” şi reprezintă un nou ”punct slab” în bilanţul ţării în domeniul drepturilor omului.
Organizaţia cere ca autorităţile saudite să predea corpul lui Khashoggi pentru a fi supus unei autopsii şi ca ONU să efectueze o anchetă independentă, ”singura garanţie împotriva a ceeea ce pare tot mai mult o tentativă saudită de a ascunde circumstanţele asasinării lui Khashoggi şi împotriva altor ţări de a ascunde acest caz sub preş, cu scopul de a păstra contracte profitabile de înarmare şi alte relaţii de afaceri cu Riadul”.
”Acest înspăimântător asasinat în interiorul unui consulat arată ca o execuţie extrajudiciară”, conchide Amnesty.
Reporters sans frontieres (RSF) a îndemnat la boicotarea conferinţei economice a Riadului şi la suspendarea relaţiilor comerciale cu Arabia Saudită.
”Noua versiune oficială are evident ca obiectiv să ascundă esenţialul, adică faptul că a fost comisă o crimă odioasă a unui jurnalist la ordinul unui comanditar de stat”, a declarat Christophe Deloire, secretarul general al RSF, citat într-un comunicat.
”Orice slăbire a presiunii şi orice politică de compromis ar însemna să se acorde un «permis de a ucide» unor regimuri despotice, în frunte cu cel de la Riad”.
Emiratele Arabe Unite (EAU) s-au felicitat de ”directivele şi hotărârile regelui Salman al Arabiei” în acest caz.
Bahrainul a salutat de asemenea deciziile monarhului.
”Arabia Saudită va rămâne un stat al dreptăţii, valorilor şi principiilor”, au declarat autorităţile din Bahrain într-un comunicat citat de postul saudit Al Arabiya.
Guvernul din Yemen, susţinut de Arabia Saudită contra rebeliunii huthie, s-a aliniat acestor poziţii.
Egiptul a salutat acţiunile ”curajoase” şi ”hotărâtoare” ale regelui Salman, ”conforme abordării majestăţii sale, care respectă principiile de drept şi aplicarea unei justiţii eficiente”, apreciază Ministerul egiptean de Externe într-un comunicat.
Cairo a prezentat condoleanţe familiei jurnalistului şi s-a declarat convins că ancheta va permite scoaterea la lumină a adevărului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...