Rusia consideră că decizia Uniunii Europene de a deschide negocieri de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova este o una politizată care ar putea destabiliza blocul european. Pe de altă parte, Kremlinul a lăudat, vineri, Ungaria pentru că s-a opus acestui demers, relatează Reuters.
"Negocierile de aderare la UE pot dura ani sau decenii. UE a avut întotdeauna criterii stricte de aderare şi este evident că, în acest moment, nici Ucraina şi nici Moldova nu îndeplinesc aceste criterii", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
"Este clar că aceasta este o decizie absolut politizată, dorinţa UE de a demonstra sprijin pentru aceste ţări. Dar astfel de noi membri ar putea destabiliza UE şi, din moment ce trăim pe acelaşi continent cu UE, noi, bineînţeles, urmărim îndeaproape acest lucru", a adăugat Peskov.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La summitul de joi, liderii UE au convenit să deschidă negocierile pentru intrarea în UE cu Ucraina, chiar dacă aceasta se află în mijlocul unui război pe care Rusia spune că îl va continua până când îşi va îndeplini obiectivele.
Liderii europeni au găsit o soluţie pentru a trece peste obiecţiile premierului ungar Viktor Orban, făcându-l să părăsească sala în timp ce făceau acest pas istoric - un aspect pe care Peskov l-a subliniat cu ironie. "Aşteptând ca cineva să iasă la o cafea, pentru ca în absenţa sa, să poată impune o anumită decizie - dacă acest lucru este adevărat, atunci este o practică unică", a comentat Peskov.
Tot joi, UE a convenit să acorde Georgiei - care, la fel ca Ucraina şi Moldova, a făcut cândva parte din Uniunea Sovietică - statutul de candidat la aderare. Peskov a spus că şi aceasta a fost o decizie politizată. "Spre regretul nostru, deseori, dorinţa (UE) de a demonstra această voinţă politică este dictată în multe feluri de dorinţa de a enerva şi mai mult Rusia şi de a antagoniza UE în raport cu Rusia", a declarat el.
Summitul nu a reuşit să ajungă la un acord şi asupra unui pachet de ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru Kiev, din cauza opoziţiei Ungariei. "Ungaria are propriile interese. Iar Ungaria, spre deosebire de multe alte ţări din UE, îşi apără cu fermitate interesele, ceea ce ne impresionează", a spus Peskov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.