Agenţia de cotaţie Fitch a scăzut cu un nivel ratingul Israelului - de la "A+" la "A" -, din cauza Războiului din Fâşia Gaza, care riscă să ”dureze până în 2025”, potrivit instituţiei, relatează AFP.
”Războiul din (Fâşia) Gaza ar putea dura până în 2025 şi există riscuri ca el să extindă şi pe alte fronturi”, a anunţat luni într-o notă Fitch.
”În afară de pierderi umane, el ar putea antrena cheltuieli militare suplimentare importante, distrugerea unor infrastructuri şi cauza pagube de durată unor activităţi economice şi investiţii, ceea ce ar antrena o nouă deteriorare a perspectivelor Israelului în privinţa creditului”, precizează institutul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Finanţele publice au fost afectate, iar Israelul urmează să înregistreze în acest an un deficit bugetar, estimează agenţia.
În februarie, agenţia de cotare Moody's a fost prima care a scăzut ratingul datoriei Israelului, tot cu un nivel - la A2 -, din cauza războiului.
Agenţia S&P Global i-a urmat exemplul în aprilie şi a scăzut ratingul datoriei Israelului de la AA- la A+, care indică, cu toate acestea o capacitate puternică de rambursare. în pofida unor ”riscuri geopolitice mari”.
Luni, Franţa, Germania şi Regatul Unit au cerut împreună un armistiţiu ”suplimentar de îndată” îngtre Israel şi Hamas în Războiul din Fâşia Gaza.
Ţările mediatoare - Egiptul, Qatarul şi Staele Unite - au au îndemnat în urmă cu câteva zile, la o reluare, la 15 august, a unor discuţii cu privire la un armistiţiu şi o eliberare a unor ostatici.
Israelul a confrmat luni că va participa la aceste discuţii.
Hamasul le-a cerut, la rândul său, mediatorilor duminică să ”prezinte o foaie de drum” în vederea ”aplicării” planului ”care are la bază viziunea” preşedintelui american Joe Biden, aprobat de Consiliul de Securitate al ONU, în loc să organizeze noi negocieri.
Potrivit Fitch, o continuare a războiului anul viitor ar obliga Israelul la o menţinere a unor cheltuieli militare mari şi ar perturba şi mai mult industriile turismului, construcţiilor şi producţiei în zone de forntieră.
Israelul a promis să distrugă Hamasul, aflat la putere ân Fâşia Gaza din 2007, pe care-l consideră o organizaţie teroristă, la fel ca Statele Unite şi Uniunea Euroepană (UE), după un atac fără precedent pe teritoriul israelian, la 7 octombrie, care a antrenat moartea a 1.198 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.
Ofensiva israeliană lansată ca represalii în Fâşia Gaza s-a soldat cu cel puţin 39.897 de morţi, potrivit unor date ale Ministerului Sănătăţii din cadrul Guvernului de la Gaza, condus de către Hamas, cre nu detaliază numărul civililor şi combatanţilor ucişi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.