Rămăşiţe umane au fost descoperite în mare, luni, în timpul unor căutări comune ale unor scafandri americani şi japonezi, la cinci zile după prăbuşirea în largul sud-vestului Japoniei a unei aeronave americane militare de tip Osprey în timpul unor antrenamente, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Eforturi comune se desfăşoară în prezent în vederea recuperării” rămăşiţelor, anunţă într-un comunicat Forţele Aerinee americane (US Air Force).

”Identităţile nu au fost stabilite încă, în acest stadiu”, anunţă US Air Force.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Surse citate de postul public japonez de televiziune NHK anunţau că s-au descoperit cinci cadavre şi o parte din ceea ce ar putea fi partea din faţă a carlingii aeronavei, inclusiv cockpitul.

Căutări continuă neîncetat după ce aeronava s-a prăbuşit miercuri - cu opt persoane la bord - în apropiere de Insula japoneză Yakushima, în timpul unor antrenamente.

Corpul unui singur membru al echipajului Osprey - o aeronavă care poate decola şi ateriza vertical ca un elicopter şi care poate zbura ca un avion - a fost găsit în ziua accidentului.

El a fost identificat de către Us Air Force ca fiind al sergentului Jacob Galliher, în vârstă de 24 de ani.

Cauzele acestui accident rămân necunoscute.

Însă fiabilitatea aeronavelor de tip Osprey  este controversată de mult timp, din cauza unui număr mare de accidente mortale.

La sfârşitul lui august, trei puşcaşi marini americani au murit în accidentul unei aeronave de acest tip în nordul Australiei.

În 2022, alţi patru au murit în Norvegia, după ce un Osprey s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu NATO.

Armata americană a staţionat aproximativ 54.000 de militari în Japonia, majoritatea în arhipelagul Okinawa (sud).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.