Şeful Guvernului spaniol Mariano Rajoy şi preşedintele regiunii catalane Carles Puigdemont sunt principalii doi protagonişti ai conflictului dintre Madrid şi susţinătorii catalani ai independenţei, relatează AFP, care-i prezintă succint.
MARIANO RAJOY
Preşedintele Partidului Popular (PP, conservator) de 13 ani, Mariano Rajoy este preşedintele Guvernului spaniol din 2011.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Numit adesea ”supravieţuitorul politicii”, acest spaniol originar din Galicia, în vârstă de 62 de ani, obişnuieşte să amâne, într-un fel de război de uzură cu adversarii săi.
El a reuşit astfel să îşi înceapă al doilea mandat, în noiembrie 2016, după ce a lăsat stânga să se sfâşie, în timp ce Spania a rămas fără Guvern zece luni.
Rajoy a obţinut o victorie în alegerile legislative cu 33% din voturile exprimate, lăudându-se că a scos Spania din criza economică, cu preţul unor măsuri de austeritate nepopulare şi plasând în centrul campaniei unitatea ameninţată a Spaniei.
Fără să obţină o majoritate parlamentară, el guvernează cu susţinerea formaţiunii liberale Ciudadanos (Cetăţeni), înfiinţată în 2005 la Carcelona cu scopul de a lupta împotriva separatismului.
Partidul său este doar a cincea forţă politică în Catalonia - după ce a obţinut 8,5% în alegerile regionale din 2015, dar 13% ăn alegerile legislative din 2016 - şi deţine doar o singură primărie.
Lui Rajoy i se reproşează mai ales că a condus lupta împotriva noului Statut al autonomiei Cataloniei, adoptat în 2006 de Parlamentul spaniol. Acest statut acorda competenţe lărgite autorităţilor regionale, iar în preambul definea Catalonia ca ”naţiune” în interiorul statului spaniol.
Sesizată de PP, Curtea Constituţională a anulat în parte acest statut în 2010, un episod trăit ca o umilire de numeroşi catalani.
Criticii săi îl acuză pe Rajoy că a lăsat să se inflameze chestiunea catalană şi a alimentat independentismul făcându-se că nu aude revendicări şi manifestaţii paşnice.
El s-a opus aprig oricărui referendum de autodeterminare a regiunii, subliniind că ar fi contrar Constituţiei şi că toţi spaniolii trebuie să fie consultaţi atunci când în joc este unitatea ţării.
CARLES PUIDGEMONT
Un fost jurnalist, în vârstă de 54 de ani, Carles Puigdemont, militează pentru independenţa Cataloniei din tinereţe.
El a fost propulsat în ianuarie 2016 la preşedinţia regiunii sale, în locul lui Artur Mas, al cărui profil de recent convertit la separatism, corupţia partidului său şi politica de austeritate i-a înfuriat pe susţinătorii independenţei de extremă stânga.
Mambru al aceluiaşi partid conservator ca Mas, Puigdemont a fost primarul oraşului catalan Girona şi preşedintele Asociaţiei municipalităţilor pentru independenţă. El este membru, din 2006, al Parlamentului regional.
Cu o reputaţie de om încăpăţânat, Puigdemont a pledat întotdeauna că regiunea spaniolă Catalonia este ”o naţiune care are dreptul să-şi hotărască viitorul” şi a cerut un referendum de autodeterminare legal.
O parte a catalanilor îi este recunoscătoare că şi-a ţinut promisiunea de a organiza un referendum - interzis - pe 1 octombrie, pătat de violenţe ale poliţiştilor. Rezultatul proclamat, dar neverificabil: o victorie cu ”90,18%” al taberei ”da” în favoarea unei republici catalane şi o participare la consultare a 43% dintre catalanii cu drept de vot.
Însă altă parte a catalanilor denunţă o ”escrocherie democratică” menită să legitimeze o declaraţie unilaterală de independenţă împotriva tuturor. Mulţi îi reproşează că şi-a creat propria realitate şi că întoarce spatele Cataloniei care nu susţine independenţa.
El este vizat de o anchetă cu privire la ”nesupunere”, ”prevaricaţiune” (sustragere cu rea credinţă de la îndatoriri) şi ”deturnare de fonduri publice” din cauza organizării referendumului interzis.
Hotărârea sa nu pare afectată de presiunea mediilor economice şi a Guvernului spaniol ori de riscul de a fi arestat într-o bună zi de poliţie.
La 10 octombrie, el a propus o suspendare a declaraţiei de independenţă, dând asigurări că vrea astfel să permită negocieri cu Madridul şi o eventuală mediere internaţională.
Joi el a informat Guvernul spaniol că regiunea Catalonia nu a declarat independenţa, dar că ar putea să o facă dacă Madridul îşi continuă ”represiunea” şi anume suspendându-i autonomia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...