Vladimir Putin efectuează joi o vizită oficială de câteva ore în Serbia, principalul aliat al Rusiei în Balcani, care l-a primit ce pe un superstar, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Bine aţi venit dragă domnule preşedinte Putin, dragă prieten” se putea citi pe panouri uriaşe instalate pe drumul între aeroport şi palatul prezidenţial, prefugurând o primire triumfală, pregătită de autorităţile sârbe, care au trimis trei avioane de tip MIG-29 să escorteze avionul prezidenţial rus la intrarea în spaţiul aerian.

Câteva zeci de mii de sârbi luau parte la un marţ de bun venit, cu puţin înaintea unei conferinţe de presă comună cu omologul său Aleksandr Vucici, care l-a primit pe invitat pe aeroport.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Defilarea se întindea până la Biserica Sf. Sava, unul dintre cele mai importante locuri de cult ortodox din lume, a cărei renovare a fost finanţată în parte de gigantul gazifer Gazprom, unde preşdintele rus a fost aclamat.

”MARE FRATE SLAV”

În pofida faptului că aspiră să adere la Uniunea Europeană (UE), Belgradul refuză să se asocieze sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei după anexarea Crimeei.

În afară de ataşamentul istoric faţă de ”marele frate slav ortodox”, această apropiere este consecinţa susţinerii Moscovei în problema Kosovo, căreia sârbii nu-i acceptă independenţa.

Votul de veto rus exclude orice aderare la ONU a acestei foste provincii, asupra căreia Serbia a pierdut controlul după o campanie de bombardamente NATO în 1999. ”Kosovo este Serbia, Crimeea este Rusia”, se poate citi uneori pe străzile sârbe.

Conştient de popularitatea vizitatorului şi confruntat cu o serie de manifestaţii ale opoziţiei, Alensandr Vucici a evocat luni, la postul privat Pink TV (proguvernamental) relaţii foarte apropiate cu invitatul său. ”Atunci când am fost la el, pentru a-i oferi o icoană, m-a primit la ora 22.45, eram singuri şi a cântat la pian”.

Căldura primirii belgrădenilor nu estompează însă înfrângerile suferite de Rusia în Balcani.

Moscova nu a putut să împiedice Muntenegrul să adere la NATO în 2017, un drum pe care a pornit acum Macedonia.

În cazul succesului Skipje, toate ţările de la frontiera cu Serbia vor fi în sfera NATO, cu excepţia Bosniei. Motivul - votul de veto al componentei sârbe a acestei ţări multicomunitare, al cărei lider politic, Milorad Dodik, se întâlneşte în privat cu Vladimir Putin.

În presa sârbă, Putin a denunţat marţi voinţa dominaţiei în Balcani a Occidentului, ”un important factor de destabilizare”.

MAI IMPORTANTĂ PENTRU SERBIA

Maxim Samorukov, un analist în Rusia de la centrul de reflecţie de politică internaţională Carnegie, consideră că vizita lui Putin este mai importantă pentru Serbia. ”Balcanii, ca atare, au puţină importanţă” în ochii Moscovei şi nu reprezintă ”o prioritate a politicii externe ruse”, afirmă el.

Putin vine să arate că există o ”influenţă rusă în toate colţurile globului”, însă ”Rusia nu se va bate să menţină” un rol important în Blacani, consideră el.

Relaţia ruso-sârbă ”este mai degrabă emoţională decât raţională”, relevă, la Belgrad, un analist economic sârb, Biljana Stepanovic.

Potrivit unui studiuu din decembrie 2017 al Guvernului sârb, un sfert din locuitori (24%) desemnează Rusia drept principalul donator al ţării lor, o proporţie identică afirmând că este UE.

Or 75% din donaţii vin de la UE sau state membre, iar Rusia figurează în primii nouă în clasament.

În privinţa investiţiilor directe şi schimburilor comerciale, proporţia este tot în favoarea Europei.

Moscova are, însă, un atu în mânecă. Serbia importă din Rusia două-treimi din gazele naturale şi ţiţeiul său. Iar gigantul rus gazprom deţine compania sârbă de petrol NIS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.