Preşedintele rus Vladimir Putin va susţine joi conferinţa sa tradiţională de presă de la sfârşitul anului, la aproape trei ani de la ofensiva sa din Ucraina şi la două zile după uciderea unui important general, Igor Kirillov, pe străzile Moscovei, operaţiune organizată de Kiev. Potrivit agenţiei oficiale TASS, Putin va răspunde întrebărilor referitoare la relaţiile cu Uniunea Europeană şi Statele Unite, va comenta criza din Orientul Mijlociu, dar şi relaţiile Rusiei cu Armenia şi Republica Moldova şi interacţiunea cu Republica Populară Chineză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conferinţa, un mare eveniment mediatic, transmis în direct la televiziune, este programată să aibă loc la ora locală 11:00 (12:00, ora României), dar deja presa a început să se adune.

Este de aşteptat ca liderul de la Kremlin să răspundă, de asemenea, întrebărilor ruşilor - dintre care unii, de pe cele 11 fusuri orare care acoperă ţara, au trimis deja întrebările lor. Potrivit TASS, au fost primite deja peste 2 milioane de apeluri.

Tradiţionalele sesiuni anuale de întrebări şi răspunsuri ale lui Putin, care durează adesea ore întregi, sunt în mare parte un spectacol televizat, fiind în acelaşi timp un cadru rar în care acesta răspunde unor întrebări incomode, notează AFP.

El se va adresa ruşilor pe măsură ce conflictul din Ucraina se intensifică în ultimele săptămâni şi ambele părţi încearcă să obţină un avantaj înainte ca Donald Trump - care a cerut începerea negocierilor - să vină la Casa Albă în ianuarie. El va vorbi, de asemenea, în timp ce economia Rusiei, aflată în stare de război de la începutul anului 2022, se confruntă cu incertitudini tot mai mari.

Evenimentul are loc la două zile după ce un important general al armatei ruse a fost ucis de o bombă plasată într-o trotinetă electrică la Moscova, în cel mai îndrăzneţ asasinat revendicat de Kiev de la începutul conflictului. Igor Kirillov este cea mai înaltă personalitate militară ucisă de Ucraina în Rusia, iar Putin nu a comentat încă public lovitura.

Liderul rus, aflat la putere din 2000, a adoptat un ton încrezător la începutul acestei săptămâni, afirmând că trupele sale deţin supremaţia în Ucraina. Armata Moscovei a avansat în cel mai rapid ritm în noiembrie în estul Ucrainei din prima lună a atacului său din 2022.

Dar în timp ce Rusia era concentrată pe avansul său în estul Ucrainei, căderea aliatului său Bashar al-Assad în Siria a dat o lovitură majoră imaginii de putere a Kremlinului. Al-Assad a fugit la Moscova după ce armata sa susţinută de Rusia nu a reuşit să reziste unei ofensive a rebelilor din opoziţie. Viitorul bazelor ruseşti din Siria este acum sub semnul întrebării, iar amploarea represiunii sub conducerea lui al-Assad, în timpul celor 13 ani de război civil din ţară, este pusă în evidenţă.

Acasă, gospodăriile ruseşti plătesc, de asemenea, un preţ tot mai mare pentru campania militară din Ucraina. Putin a calificat sancţiunile occidentale drept un „eşec”, însă analiştii au avertizat cu privire la previziunile negative pentru 2025, chiar şi presa rusă de stat - care în mod normal se ţine departe de subiectele de nemulţumire socială - acordând mai multă atenţie familiilor în dificultate. Preţul untului, de pildă, în Rusia a crescut cu o treime de la începutul anului. Iar deficitul tot mai mare de forţă de muncă - cu mii de bărbaţi pe front sau în exil - a afectat treptat toate domeniile vieţii din ţară. Putin, în vârstă de 72 de ani, a recunoscut luna trecută problema, fără a indica o cauză. „Lipsa unui număr adecvat de lucrători este astăzi unul dintre principalele obstacole în calea creşterii noastre economice”, a declarat el.

Putin - ai cărui adversari politici sunt fie în închisoare, fie în exil, fie morţi - a prezidat cea mai mare represiune împotriva disidenţei din Rusia de la era sovietică. Conferinţa de presă are loc cu două luni înainte de a se împlini trei ani de la decizia sa de a trimite trupe în Ucraina şi la un an de la moartea opozantului Kremlinului Aleksei Navalnîi într-o închisoare din Arctica.

Într-o ţară ca Rusia, în care sistemul politic este construit în jurul unui singur om - Vladimir Putin - apariţia maraton de sfârşit de an la televizor a liderului de la Kremlin este mai mult decât un simplu spectacol TV. Este o platformă cheie pentru portretizarea sa ca un mix între „părintele naţiunii” şi „ţarul cel bun” - reamintind publicului rus cine este la conducere şi creând impresia că le poate rezolva problemele de zi cu zi. Aveţi o gaură în acoperiş? Putin o va repara. Sunteţi îngrijorat de creşterea preţurilor? Putin va lua măsuri - comentează BBC.

Kremlinul tratează acest eveniment ca pe unul important: canalul de ştiri al televiziunii de stat are deja o numărătoare inversă pe ecran până la începerea programului, plus un grafic cu un total al întrebărilor adresate prin telefon. Anul trecut, emisiunea cu Putin a durat mai mult de patru ore.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.