Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat marţi pe Joe Biden pentru alegerea sa în scrutinul prezidenţial american de la 3 noiembrie, după ce votul în Colegiul Electoral a oficializat victoria democratului, şi a anunţat că vrea să colaboreze cu el, în pofida relaţiilor degradate între cele două ţări, relatează AFP.
”Eu sunt, în ceea ce mă priveşte, pregătit de ocolaborare şi contacte cu dumneavoastră”, îi scrie el într-o telegramă, anunţă într-un comunicat Kremlinul.
Preşedintele rus este unul dintre puţinii lideri care a aşteptat votul Colegiului Electoral american în favoarea lui Biden pentru a-l felicita şi a justificat acest refuz evocând incertitudinea rezultatului alegerilor prezidenţiale americane, în urma refuzului lui Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea şi a multiplelor recursuri pe care le-a formulat în justiţie.
”Putin i-a urat preşedintelui ales succes şi şi-a exprimat convingerea că Rusia şi Statele Unite (...) pot, în pofida dezacordurilor pe care le au, să rezolve numeroase probleme şi provocări” în lume, precizează Kremlinul.
Joe Biden a promis să fie ferm cu Rusia, acuzată de amestec în sistemul electoral american cu scopul de a favoriza alegerea lui Donald Trump în 2016.
Miliardarul newyorkez a negat mereu că a beneficiat de eforturile ruse în acest sens, la fel ca Putin, în pofida concluziilor anchetatorilor americani care au condus la impunerea unor sancţiuni dure Rusiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.