Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă luni că ”noi represiuni masive” în Rusia - ca în perioada sovietică - sunt ”inacceptabile”, în pofida faptului că Kremlinul zdrobeşte orice critică privind invazia Ucrainei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Atunci când vorbim despre victimele represiunilor politice, vorbim despre persoane foarte diferite. Există cei care, într-adevăr, erau opozanţi ai sistemului sovietic şi cei care erau susţinători şi au ajuns în spatele gratiilor din diverse motive politice interne”, a declarat el într-o reuniune a Consiliului Drepturilor Omului, un organ consultativ la Kremlin.

”Existau acolo oameni complet întâmplător. Toate astea sunt importante, dar pentru noi cel mai important este ca toate aceste lucruri să nu se mai repete în istoria ţării noastre, pentru că au cauzat un prejudiciu uriaş, de care ne dăm seama cu greu, poporului şi statului nostru”, a continuat el, citat de agenţia rusă de presă Interfax.

”O astfel de lipsă a drepturilor în deciderea sorţii oamenilor este un lucru inacceptabil, dacă vrem ca ţatra noastră să aibă un viitor”, a declarat el în această reuniune a oragnului consultativ al Kremlinului.

Justiţia rusă îi pedepseşte extrem de dur, de la invazia Ucrainei, în februarie 2022, pe cetăţenii ruşi care se opun războiului atât prin vorbe, cât şi prin fapte.

Mii de ruşi au fost condamnaţi din acest motiv la amenzi sau pedepse cu închisorea grele.

Kremlinul nu neagă represiunile sovietice, ci le minimalizează, prezentându-le ca pe tragedie fără un vinovat real.

În paralel, el glorifică în mod zgomotos puterea URSS şi a lui Iosif Stalin, mai ales după atacarea Ucrainei, pe care o prezintă drept o ”denazificare”, în linia moştenirii celui de-al Doilea Război Mondial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.