Discuţii despre viitoarea relaţie post-Brexit între Londra şi Uniunea Europeană (UE) ai loc luni la Bruxelles într-o atmosferă tensionată şi sub presiunea calendarului, impunând prudenţă în privinţa şanselor de ajungere la un acord, relatează AFP.
Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier şi omologul său britanic David Frost se întâlnesc luni după-amiaza la o discuţie de o oră. Apoi este prevăzută o primă rundă de negocieri a echipelor lor, până joi.
După publicarea, săptămâna trecută, a mandatelor de negociere ale celor două tabere, care şi-au afişat viguros liniile roşii ce confirmă divergenţe profunde, problema este dacă este posibil un teren de înţelegere.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cazul unui eşec, un ”no deal” cu consecinţe economice brutale pentru Regatul Unit, dar şi pentru continent, se va impune la sfârşitul perioadei de tranziţie, la 31 decembrie.
Din primul bilanţ al negocierilor - prevăzut în iunie -, Guvernul lui Boris Johnson a făcut o dată-limită - el a ameninţat joi să iasă de la negocieri încă din vară, dacă discuţiile se împotmolesc.
”POSTURĂ”
”În întreaga negociere există mereu un pic de postură. Fiecare parte vrea să-şi prezinte cât mai puternic poziţia”, remarcă Fabian Zuleeg de la European Policy Centre (EPC).
”Acesta este un mesaj politic al lui Johnson, adresat opiniei sale publice, în cazul în care se întâmplă ceva rău: aşteptaţi-vă la scântei în iunie. Însă ar fi iresponsabil să închidă uşa la această dată, având în vedere că se poate discuta până la sfârşitul anului”, nuanţează o sursă europeană.
Discuţii urmează să se desfăşoare în paralel, în aproiximativ zece grupuri de negociatori, cu o temă pentru fiecare - comerţ, transporturi, energie, condiţii de concurenţă, pescuit, cooperare judiciară -, în mod alternativ, la Bruxelles şi la Londra, la două-trei săptămâni.
”NU EXISTĂ PLAN B”
Având în vedere puţin timpul timp avut la dispoziţie, ele se vor concentra asupra a trei domenii: acordul de liber-schimb şi condiţiile concurenţei, rezolvarea diferendelor şi pescuitul. Sunt trei subiecte extrem de inflamabile, care promit discuţii fierbinţi.
UE nu este pregătită să-şi dea accesul la piaţa sa de 440 de milioane de consumatori, avertizând că nu va încheia un acord ”cu orice preţ”.
Accesul britanicilor pe această piaţă în condiţiile propuse de UE de ”zero cote, zero taxe vamale” va avea loc în funcţie de respectarea condiţiilor concurenţei loiale, mai ales respectarea pe termen lung a normelor europene în domeniul dreptului muncii, mediului, fiscalităţii şi ajutoarelor de stat. Uniunea exclude să accepte o economie dereglementată la uşa sa.
Or Londra, care-şi revendică libertatea comercială după divorţ, îşi subliniază refuzul de a se alinia reglementărilor europene.
Altă piedică este Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Britanicii refuză ca aceasta să joace vreun rol în mecanismul soluţionării diferendelor, aşa cum prevede mandatul european, în numele unei relaţii între ”egali suverani”
Ultimul subiect vital pentru statele membre UE, cu Franţa în frunte, este pescuitul. Uniunea doreşte menţinerea unui ”acces reciproc în apele teritoriale”, iar Londra intenţionează să redevină un ”stat de coastă independent” şi să negocieze anual accesul în apele sale.
UE a avertizat deja că nu va exista niciun tratat comercial fără un acord asupra pescuitului.
”Dacă Londra rămâne pe linia sa, nu poate exista un acord. Brexitul a fost mereu o problemă politică, ideologică, nu economică”, subliniază Fabian Zuleeg, exprimându-şi îndoiala cu privire la faptul că îngrijorarea mediilor de afaceri ar fi suficientă pentru a exercita presiuni asupra lui Boris Johnson.
”O zonă de aterizare comună este posibilă”, în cazul în care condiţiile unui acord, în special asupra concurenţei, ”nu apar ca un diktat, un copy-paste al alinierii europene”, apreciază sursa europeană citată. Ea avertizează că ”există doar un plan A şi nu există un plan B”, odată ce britanicii refuză orice prelungire a discuţiilor după 2020.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...