Primarul din Santorini, una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă din grecia, Nikos Zorzos, avertizează în legătură cu ”supraturismul” şi solicită acţiuni urgente pentru a opri explozia de construcţii, despre care spune că reprezintă o ameninţare existenţială pentru insula greacă, relatează The Guardian. Santorini dacă dezvoltarea rapisă – cel mai palpabil efect al supraturismului – nu va fi stopată imediat, a avertizat primarul.
Cu peste 3,4 milioane de turişti aşteptaţi să viziteze Santorini, Nikos Zorzos a cerut acţiuni urgente pentru a opri o serie de construcţii care riscă să provoace distrugerea insulei.
„Trăim într-un loc de doar 25.000 de suflete şi nu avem nevoie de mai multe hoteluri sau de alte camere de închiriat”, a declarat el pentru Guardian. „Dacă distrugi peisajul, distrugi tocmai motivul pentru care oamenii vin aici, în primul rând”, rgumentat edilul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Boom-ul construcţiilor este direct legat de numărul record care vizitează o insulă care a atins deja punctul de saturaţie înainte de pandemia de Covid, potrivit lui Zorzos, care este printre primii oficiali ai guvernului local din Grecia care vorbeşte public despre ceea ce el vede drept pericol, supraturismul.
Faimos pentru apusurile de soare şi frumuseţea naturală unică, Santorini are aproximativ 80.000 de locuri de cazare, mai multe pe metru pătrat decât orice altă destinaţie turistică grecească, cu excepţia Kos şi Rodos.
Aproximativ o cincime din insula sudică din Marea Egee a fost deja betonată. Dar, spre consternarea ecologiştilor, autorităţile din Atena au aprobat şi mai multe autorizaţii de construire între 2018 şi 2022, permiţând construirea pe un teren suplimentar de 449.579 de metri pătraţi - aproximativ 2% din suprafaţa totală de 76 km pătraţi.
Lanţurile hoteliere străine şi investitorii „strategici” în turism au depuscereri pentru licenţe – multe în afara zonelor reglementate – care vor include locuinţe de lux care urmează să ajungă lamii de euro de persoană pe noapte, în aşteptarea turiştilor bogaţi din India. şi China în anii următori.
Până în 2028, Grecia speră să atragă aproape 40 de milioane de turişti la nivel naţional – cu 5,5 milioane mai mult decât în acest an şi aproape de patru ori populaţia sa totală.
Pentru Zorzos, un politician independent care a predat greaca veche înainte de a fi ales primar, perspectiva unei evoluţii ulterioare în această direcţie este o ameninţare existenţială la fel de mare ca şi criza climatică.
„Mediul înconjurător este casa noastră şi distrugându-l ne facem rău”, a spus el. „Ar trebui să ştim din trecut: nicio civilizaţie antică care a respectat frumuseţea nu a decăzut vreodată”, a argumentat edilul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.