Administraţia Trump i-a oferit miercuri seară poziţia de consilier pentru securitate naţională viceamiralului Robert Harward, în urma demisiei lui Michael Flynn ca urmare a controversei generate de discuţiile repetate purtate cu ambasadorul rus de la Washington, scrie Reuters.
În acest moment nu este clar dacă viceamiralul Harward a acceptat poziţia de la Casa Albă.
Anterior, Haward a ocupat funcţia de comandant adjunct la Comandamentul Central al Statelor Unite şi are experineţă de luptă ca puşcaş marin SEAL.
Michael Flynn a demisionat luni din poziţia de consilier pentru securitate naţională, după ce presa americană a dezvăluit că discutat în repetate rânduri cu ambasadorul rus de la Washington. O asemenea discuţie a avut loc chiar după ce Barack Obama a anunţat implementarea unor noi sancţiuni şi a expulzat 35 de diplomaţi ruşi din Statele Unite.
Harward s-a născut în Rhode Island, dar şi-a început educaţia în Teheran înainte de Revoluţia Islamică din 1979. De asemenea, acesta a ocupat o poziţie în Consiliul Naţional de Securitate în timpul preşedintelui George W. Bush.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.