Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas consideră că Israelul şi Statele Unite sunt responsabile pentru bombardamentele care au ucis sâmbătă zeci de persoane în Fâşia Gaza, dar a criticat în acelaşi timp Hamas pentru prelungirea conflictului, poziţie ce reflectă tensiunile crescânde dintre partidul Fatah al lui Mahmoud Abbas şi Hamas, care, la rândul său, i-a reproşat preşedintelui Autorităţii Palestiniene că este de partea Israelului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Preşedinţia palestiniană condamnă masacrul (din tabăra Mawasi) şi consideră guvernul israelian pe deplin responsabil, precum şi administraţia americană, care oferă sprijin divers ocupaţiei şi crimelor sale", a declarat Mahmoud Abbas într-un comunicat de presă difuzat de biroul său.

Cu toate acestea, preşedintele palestinian a criticat şi Hamas pentru că oferă Israelului un pretext pentru astfel de bombardamente, inclusiv prin faptul că a efectuat atacurile din 7 octombrie, care au ucis 1.200 de persoane în sudul Israelului şi au declanşat ofensiva israeliană din Fâşia Gaza. "Preşedinţia consideră că, refuzând unitatea naţională şi oferind pretexte ocupantului, Hamas poartă responsabilitatea juridică, morală şi politică pentru continuarea războiului genocidar al Israelului în Fâşia Gaza", se arată în continuare în declaraţia Autorităţii Palestiniene.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Hamas conduce Fâşia Gaza de când a preluat controlul asupra enclavei în 2007, după un conflict fratricid cu Fatah.

Un oficial Hamas, Sami Abu Zouhri, a declarat pentru Reuters că aceste declaraţii ale lui Mahmoud Abbas arată că Autoritatea Palestiniană a "ales să fie de aceeaşi parte cu ocupantul".

Eforturile mediatorilor arabi, conduşi de Egipt, nu au reuşit până în prezent să reconcilieze cele două mişcări rivale, în timp ce eforturile internaţionale de a obţine o încetare a focului în Gaza par să fi stagnat încă o dată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.