Preşedintele kosovar Hashim Thaçi a demisionat joi, în urma inculpării sale de către Tribunalul Special (KSC) de la Haga cu privire la crime de război în timpul războiului cu forţele sârbe la sfârşitul anilor '90, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Hashim Thaçi, în vârstă de 52 de ani, fostul conducător al rebeliunii separatiste UCK, domină viaţa politică din Kosovo de două decenii.

”Aşa cum am promis, nu voi permite în nicio circumstanţă să mă prezint în faţa Curţii în calitate de preşedinte al Republicii Kosovo”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În consecinţă, pentru a apăra integritatea funcţiei de preşedinte al Kosovo şi demnitatea cetăţenilor, demisionez din postul de preşedinte al Republicii Kosovo”, a anunţat el.

Hashim Thaçi îşi proclamă dintotdeauna nevinovăţia în Războiul din 1998-1999 şi acuză justiţia internaţională că ”rescrie istoria”. Majoritatea locuitorilor Kosovo consideră conflictul drept un ”război drept” împotriva opresiunii sârbe.

”Acestea nu sunt nişte momente uşoare pentru mine şi familia mea şi pentru cei care m-au susţinut şi au crezut în mine în aceste ultime trei decenii de luptă pentru libertate, independenţă şi construire a unei naţiuni”, a adăugat el.

Inculparea sa cu privire la crime, dispariţii, persecuţii şi tortură a fost făcută publică în iunie.

Anunţând confirmarea acestei inculpări de către un judecător, Hashim Thaçi nu a precizat ce acuzaţii au fost reţinute. El a promis, însă, ”să colaboreze strâns cu justiţia”.

Aliatul său apropiat Kadri Veseli, fostul director al seriviciilor de informaţii ale gherilei kosovare, a anunţat tot joi, la rândul său, confirmarea inculpării sale de către Tribunalul de la Haga.

KSC este o instanţă a dreptului kosovar alcătuită din judecători internaţionali, însărcinată să ancheteze cu privire la crime comise de UCK în timpul şi după conflictul din perioada 1998-1999, în principal vizând sârbi, romi şi opozanţi kosovari faţă de gherilă.

Acest tribunal are sediul în Olanda, cu scopul de a proteja martorii, care sunt supuşi unor presiuni şi ameninţări.

Ultimul conflict din fosta Iugoslavie, Războiul din Kosovo între forţe sârbe şi gherila separatistă kosovară albaneză s-a soldat cu peste 13.000 de morţi, majoritatea albanezi. El s-a încheiat după ce o campanie occidentală de bombardamente a obligat forţele sârbe să se retragă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.