Preşedintele Băncii centrale a Ucrainei Kirilo Şevecenko, şi-a anunţat demisia, ”din mortive de sănătate”, într-o postare pe Facebook, la mai bine de şapte luni de la invazia Ucrainei de către Rusia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”I-am trimis preşedintelui (ucrainean Volodimir Zelenski) cererea de a-mi accepta demisia”, a scris el marţi pe reţeaua de socializare, precizând că a fost o ”decizie dificilă”, pe care a luat-o ”din motive de sănătate”.

Orice remaniere la conducerea Băncii centrale este urmărită, în general, cu atenţie de creditorii din Occident, al căror ajutor financiar este crucial în menţinerea pe linia de plutire a economiei ucrainene, grav lovită de războiul rus.

Kirilo Şevcenko, în vârstă de 49 de ani, conducea de doi ani Banca Naţională a Ucrainei (BNU, banca centtrală), care joacă un rol-cheie în stabilitatea macro-financiară a Ucrainei, al cărei PIB urmează să se contracte cu 22% în 20222, potrivit unei previziuni publicată marţi a Băncii Mondiale (BM) .

”Războiul a fost o probă dificilă pentru echipa noastră şi pentru mine personal”, dar ”cred că am trecut-o cu demnitate”, declară Kirilor Şevcenko.

După lansarea invaziei ruse, BNU a ”asigurat funcţionarea neîntreruptă a sistemului financiar”, ”a împiedicat panica pe pieţele de schimb”, ”a oprit scurgerea masivă a capitalurilor” şi a prevenit riscul hiperinflaţiei, îşi exprinmă el satisfacţia.

”În prezemt, BNU este mai puternică ca niciodată în capacitatea sa de a înfrunta provocări şi de a depăşi crize”, consideră Kirilo Şevcenko.

Parlamentul ucrainean ar putea să-i examineze demisia săptămâna aceasta, a declarat deputatul Iaroslav Jelezniak.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.