Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a confirmat la CNN, prezenţa unui mic număr de militari americani pe teritoriul taiwanez, care formează militari taiwanezi şi a subliniat că are ”încredere” în faptul că Statele Unite vor apăra Taiwanul împotriva Chinei, care reprezintă o ameninţare tot mai mare ”zilnic”, relatează AFP.
Întrebată despre prezenţa unor militari americani în Taiwan, ea a răspuns că ”nu sunt aşa de mulţi cum prezintă unii”.
Este pentru prima oară când un preşedinte taiwanez recunoaşte în mod public o prezenţă americană militară în Taiwan, după plecarea ultimei garnizoane americane în 1979, când Washngtonul a recunoscut China comunistă în detrimentul Taiwanului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La începutul lui octombrie, un ofcial american a confrmat, sub protecţia anonumatului, prezenţa unor militari americani formatori, în urma unor dezvăluiriale ziarului Wall Street Journal (WSJ).
”Sunt două grupuri, militari din Forţele Speciale şi din forţele convenţionale”, declara el AFP, preciznd că primii, ”prezenţi de mai puţin de un an”, sunt ”mai puţini de 20”, iar forţa convenţională, desfăşurată prin rotaţie, ”nu este importantă”.
”Am încredere, având în vedere relaţia lungă care ne leagă de Statele Uniteşi de susţinerea poporului american, a Congresului şi administraţiei”, a dat ea asigurări în acest interviu, în contextul unor tensiuni tot mai puternice cu Beijingul pe tema sorţii insulei.
Tsai Ing-wen insistă asupra unei ”largi cooperări cu Statele Unite vizând o creştere a capacităţii apărării” taiwaneze - inclusiv o formare a unor forţe taiwaneze de către forţe americane.
Preşedintele american Joe Biden, întrebat săptămâna trecută despre posibilitatea unei intervenţii militare americane în apărarea Taiwanului, în cazul unui atac al Chinei, a răspuns afirmativ.
”Da, avem un angajament în acest sens”, a declarat el.
Declaraţia lui Biden părea să contrazică vechea politică a Statelor Unite a ”ambigutăţii strategice”, prin care Statele Unite ajută Taiwanul să-şi construiască şi consolideze apărarea, însă fără să promită în mod explicit să-i sară în ajutor în caz de atac.
Tensiunile s-au multiplicat în ultima perioadă între Statele Unite şi China cu privire la soarta celor 23 de milioane de locuitori ai Taiwanului, care are un Guvern, o monedă şi o armată, dar pe care Beijingul îl consideră drept o provincie chineză în aşteptarea reunificării.
Joe Biden a subliniat anterior, miercuri că Statele Unite sunt ”profund îngrijorate de acţiuni coercitive şi agresive ale Chinei în Strâmtoarea Taiwan”.
Aceste tensiuni au crescut în urma unei intendificări a unor incursiuni aeriene chineze în apropierea Taiwanului, nişte acţiuni care ”ameninţă pacea şi stabilitatea regionale”, a denunţat preşedintele american într-o intervenţie video la un summit al regiunii Asia-Pacific.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...