Regatul Unit părăseşte vineri Uniunea Europeană (UE) după peste trei ani de la referendumul de la 23 iunie 2016, iar în ziua Brexitului atât britanicii, cât şi presa, sunt împărţiţi între fericire şi dezolare, întrebându-se ce-i aşteaptă în marele salt în necunoscut, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”DA, AM FĂCUT-O”

Britanicii s-au trezit ultima oară vineri ca şi cetăţeni UE, iar titlurile de presă reflectă atât entuziasmul susţinătorilor Brexitului, cât şi teama celor care voiau să rămânăîn Uniune.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Da, am făcut-o”, proclamă Daily Express, un tabloid care a făcut campanie aprigă în favoarea divorţului. Titlul este tipărit deasupra unei hărţi a Regatului Unit format din prima pagină a ziarului în timpul celor 43 de luni de luni care au trecut de la referendum.

În această perioadă au trecut trei termene ale Brexitului, înainte ca Parlamentul să ratifice într-un final acordul divorţului.

”Noi zori pentru Marea Britanie”, titrează alt tabloit în favoarea Brexitului, Daily Mail. ”La ora (locală) 11 în această noapte (sâmbătă, 1.00, ora României), mândra noastră naţiune părăseşte într-un final UE - prietenă în continuare cu Europa, dar liberă şi independentă  din nou după 47 de ani”.

Tabloidul The Sun, de asemenea un fervent partizan al Brexitului, nu-şi ascunde bucuria. ”În această seară, la ora 23, după 30 de ani de rezistenţă faţă de ameninţătorul pericol al unui super-stat european, marele popor al Regatului Unit a obţinut în sfârşit... Brexitul”, scrie ziarul, titrând cu capitale ”Ora noastră a sunat”.

”INSULIŢA”

The Guardian îşi exprimă preferinţa în favoarea UE, titrând ”Insuliţa” şi prezentând Brexitul ca pe ”cel mai mare pariu de o generaţie”.

Times publică pe prima pagină un articol în care Boris Johnson, un fervent apărător al Brexitului, îşi dezvoltă ideile cu privire la acordul de liber-schimb pe care vrea să-l încheie cu UE, după modelul unui recent acord între UE şi Canada. ”Premierul vrea un acord comercial cu Bruxellesul de tipul celui cu Canada”, scrie ziarul.

”A FOST O CĂLĂTORIE PE CINSTE”

Financial Times scrie că ”Marea Britanie îşi face plecăciunea şi părăseşte UE cu un amestec de optimism şi regrete”.

”A fost o călătorie pe cinste”, titrează City AM, un ziar gratuit care vizează companii, deasupra unui desen care reprezintă un mic tren de montagnes russes cu feţele principalilor actori ai foiletonului Brexitului. Între aceste feţe se află o Angela Merkel cu o mină sobră şi un Nigel Farage jubilând şi agitând un pahar de bere.

Liderul Ukip (anti-UE) şi apoi al Brexit Party, Farage a fost unul dintre adversarii cei mai activi ai UE.

”Acesta nu este un sfârşit, ci un început”, proclamă Daily Telegraph, publicând declaraţii ale lui Boris Johnson înaintea unui Consiliu de Miniştri vineri, la Sunderland, un oraş situat în nord-estul Angliei, unde alegătorii au votat masiv în favoarea Brexitului.

Daily Mirror consacră cea mai mare parte a primei pagini Brexitului, dar şi celor 150 de britanici plasaţi în carantină din cauza epidemiei noului coronavirus. Al doilea titlu este ”Brexit Day”. ”Este momentul unirii ţării”, comentează ziarul.

”ADIO, NU LA REVEDERE”

În Scoţia, unde majoritatea alegătorilor s-a pronunţat în favoarea rămânerii în UE, tonul este foarte diferit.

Scotsman, un cotidian de la Edinburgh, titrează amar ”Adio, nu la revedere” şi spune ”adio” în 24 de limbi europene.

Daily Record nu este mai optimist, rezumând astfel situaţia după Brexit: ”Înşelaţi: izolaţi, mai puţin prosperi, mai slabi şi împărţiţi”.

Prima pagină a cotidianului scoţian National este o scrisoare de dragoste adresată Europei: ”Dragă Europa, noi nu am votat asta. Nu uita... să aprinzi o lumânare pentru Scoţia”.

Tabloidul englez Daily Star nu a rezistat să nu facă o glumă. ”În această seară va fi un adevărat MOMENT ISTORIC pentru marea noastră naţiune”, clamează cotidianul. ”Da, e sfârşitul lui Dry January!” - luna ianuarie fără alcool, o practică tot mai populară în rândul britanicilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.