Premierul italian Mario Draghi se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea guvernului, în urma eşecului de a obţine suficient sprijin din partea partidelor de dreapta din coaliţia sa, relatează Politico.
Draghi a indicat în discursul său de miercuri din Senat că este dispus să rămână în funcţia de premier dacă partenerii săi de coaliţie pot garanta ”sprijin sincer şi concret” ca acesta să continue.
Cu toate acestea, deşi a câştigat un vot de încredere în Parlament miercuri seară, partidele-cheie din coaliţie nu i-au oferit sprijinul.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În contextul se faţă, se pare că singura opţiune a lui Draghi este să îşi prezinte demisia. El urmează să vorbească joi în camera inferioară a parlamentului Italiei, înainte de a merge la preşedintele italian, Sergio Mattarella. Draghi îşi va anunţa oficial decizia de a demisiona joi dimineaţă, potrivit agenţiei de presă italiene Ansa.
Dacă renunţă, decizia ar duce la alegeri anticipate, situaţie care ar cufunda ţara în luni de tulburări. Partidele de dreapta din Italia sunt preconizate să iasă învingătoare într-o astfel de confruntare, care va avea loc probabil în toamnă.
Demisia fostului preşedinte al Băncii Centrale Europene, în vârstă de 74 de ani, ar priva, de asemenea, UE de unul dintre cei mai experimentaţi lideri ai săi într-un moment critic, pe fondul inflaţiei în creştere şi războiului din Ucraina.
Votul de miercuri a marcat punctul culminant al unei crize care mocneşte de luni de zile, pe măsură ce tensiunile s-au accentuat între partenerii de coaliţie din ce în ce mai pretenţioşi ai Italiei înaintea alegerilor programate pentru anul viitor.
După o întâlnire între Silvio Berlusconi, liderul partidului de centru-dreapta Forza Italia, şi Matteo Salvini, liderul Ligii, extrema dreaptă, miercuri, la vila lui Berlusconi din Roma, cele două partide de dreapta au propus condiţii proprii în vederea susţinerii lui Draghi.
Ei au convenit să îl susţină doar dacă noul guvern exclude Mişcarea 5 Stele (M5S), decizie despre care Draghi a spus anterior că nu o va accepta. Ei au cerut, de asemenea, revocarea ministrului Sănătăţii Roberto Speranza şi a ministrului de Interne Luciana Lamorgese, pe care Liga le consideră deficitare în gestionarea pandemiei şi a imigraţiei. Ei au spus că nu vor lua parte la votul de încredere în privinţa moţiunii lui Draghi.
Aceste cereri ar fi foarte greu de acceptat pentru Draghi. El a spus că nu va conduce un guvern care să excludă Mişcarea 5 Stele. Fără M5S, echilibrul în coaliţie s-ar îndrepta spre dreapta şi Draghi consideră că mandatul său presupune conducerea unui guvern de unitate naţională.
Draghi s-a oferit să demisioneze săptămâna trecută, după ce Mişcarea 5 Stele a boicotat un vot critic de încredere. Însă, după ce preşedintele Sergio Mattarella i-a respins demisia, Draghi a acceptat să facă o ultimă încercare de a salva coaliţia.
El a spus în discursul său de miercuri că ar fi dispus să rămână în funcţia de prim-ministru, dar numai dacă va exista sprijin pentru programul său de reforme şi politici autorizate de UE din partea partenerilor săi de coaliţie.
Draghi a criticat partidele, despre care a spus că au manifestat ”diferenţe şi diviziuni tot mai mari” în ultimele luni, şi a invocat opoziţia lor faţă de diferitele legi propuse, ca dovadă că majoritatea guvernamentală ”a fost întemeiată pe programul său de modernizare a ţării”.
Cele două partide de dreapta din coaliţia sa au părut surprinse şi iritate de tonul şi conţinutul discursului lui Draghi.
Massimo Bitonci, un membru al Ligii, a spus că partidul său este ”stupefiat” de remarcile lui Draghi. El a susţinut că Draghi nu a făcut referire la politici susţinute de Ligă în agenda propusă, precum o cotă unică de impozitare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.