Premierul Italiei, Matteo Renzi, riscă să devină cel mai tânăr lider politic european a cărui carieră ar putea să fie oprită după înfrângerea devastatore din referendumul constituţional de duminică. Renzi şi-a depus miercuri seară demisia de la conducerea executivului, însă ar putea să rămână în poziţia de premier interimar până la finalizarea consultării partidelor, tocmai pentru a nu împinge ţara într-o criză politică nedorită, relatează DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Adorat de mass-media, Matteo Renzi (41 de ani), care vine de la periferia oraşului Florenţa, a ajuns la putere în februarie 2014, devenind cel mai tânăr prim-ministru din istoria Italiei şi depăşind precedentul record în materie, stabilit de dictatorul fascist Benito Mussolini în 1922.

Matteo Renzi a fost promovat în această funcţie complotând împotriva predecesorului său Enrico Letta, la doar câteva săptămâni după ce i-a spus acestuia că nu doreşte funcţia lui de prim-ministru. Brutalitatea acelei ”lovituri de palat” a fost comparată cu un episod din ”House of Cards”, unul dintre serialele TV preferate ale premierului italian.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Uneori sunt prea răutăcios, puţin cam arogant şi, de asemenea, impulsiv”, spunea Matteo Renzi pentru televiziunea LA7, în noiembrie.

Într-un interviu acordat revistei Vogue în luna septembrie, Renzi spunea: ”Atunci când toată lumea e împotriva mea mă distrez cel mai bine”.

În urmă cu un an, Renzi a promis că va demisiona dacă va fi înfrânt în acest referendum, care a vizat o serie de modificări constituţionale concepute pentru a concentra puterea în mâinile unui guvern naţional. A transformat, fără să îşi dea seama, o campanie despre stabilitatea politică într-un plebiscit de tipul ”iubeşte-mă sau urăşte-mă”, unind împotriva persoanei sale toate partidele de opoziţie şi o minoritate din propriul său Partid Democrat (PD).

Potrivit lui Claudio Cerasa, editor al cotidianului Il Foglio, Matteo Renzi este un ”florentin tipic” prin aroganţa sa şi acest fapt reprezintă o problemă pentru alegătorul de rând. ”Oamenii din Florenţa sunt consideraţi aroganţi, iar cei din restul Italiei nu pot să-i suporte”, spune Claudio Cerasa pentru DPA.

Premierul italian a încercat să diminueze importanţa unor astfel de considerente de ordin personal. În numeroase discursuri şi apariţii la televiziune, Matteo Renzi a spus că referendumul de duminică vizează o serie de reforme-cheie care vor debloca potenţialul Italiei - şi nu un referendum despre ”dacă îţi place faţa lui Renzi sau nu”.

Născut în Rignano dell‘Arno, la 20 de kilometri de Florenţa, Matteo Renzi a devenit cunoscut pe plan naţional prin discursuri răsunătoare în care se angaja să trimită la ”fiare vechi” elita politică a Italiei, îmbătrânită şi coruptă, în timp ce a fost primar al celebrului oraş renascentist, din 2009 până în 2014.

După ce a ajuns la Roma (în funcţia de prim-ministru), a promis că va oferi Italiei ”o reformă pe lună”, însă foarte repede această promisiune s-a dovedit nerealistă. Cele mai mari realizări ale lui Renzi au fost liberalizarea legislaţiei muncii şi modernizarea sistemului de învăţământ public, deşi ambele reforme i-au nemulţumit pe suporterii lui cu simpatii de stânga.

Proiectele sale de a reforma anchilozatul sistem juridic al Italiei şi birocraţia ei sunt în cel mai bun caz pe jumătate realizate, iar cel mai mare eşec al lui Renzi a fost, fără dubiu, economia.

Matteo Renzi spune că 650.000 de noi locuri de muncă au fost create şi că recesiunea care a paralizat economia Italiei s-a încheiat în timpul mandatului său. Însă rata şomajului a rămas cu încăpăţânare la un nivel înalt, Italia are una dintre cele mai lente economii din UE, iar băncile sale sunt afectate de prea multe împrumuturi defectuoase.

Pe plan internaţional, Matteo Renzi a fost susţinut de preşedintele american Barack Obama şi s-a ”certat” adeseori cu cancelarul german Angela Merkel şi cu liderii UE, protestând zgomotos faţă de politica prea strictă a Bruxelles-ului în legătură cu bugetele naţionale şi solicitând o cooperare mai strânsă în Europa în privinţa imigraţiei.

Un autoproclamat ”outsider”, Matteo Renzi este un fost creştin-democrat care conduce un partid ce a fost cândva o formaţiune dominată de foşti comunişti precum fostul premier Massimo D‘Alema. Aceştia s-au simţit ofensaţi că au fost daţi afară de un tânăr centrist impertinent, care se simte mult mai în largul său atunci când vorbeşte cu lideri din domeniul afacerilor decât atunci când vorbeşte cu liderii sindicatelor din Italia.

Una dintre criticile recurente aduse lui Matteo Renzi constă în faptul că el pune prea mult accent pe imagine şi prea puţin pe substanţă şi că întreţine o relaţie enervant de prietenească cu fostul premier scandalagiu al Italiei Silvio Berlusconi, care a susţinut iniţial reformele constituţionale ale actualului premier.

Berlusconi, care a făcut în cele din urmă campanie pentru tabăra ”NU” a votanţilor de la acest referendum, s-a oferit să colaboreze totuşi cu Renzi în cazul înfrângerii acestuia la referendum şi a făcut următoarea declaraţie în urmă cu două săptămâni: ”Dacă ar trebui să spun adevărul, există un singur lider politic adevărat, iar numele lui este Matteo Renzi”.

Experţii spun că, în pofida eşecului de la referendumul de duminică, cariera celui tânăr premier al Italiei ar putea totuşi să nu se încheie aici. Capacitatea lui Renzi de a reveni în actualitate a fost dovedită în 2012, când a pierdut alegerile pentru şefia Partidului Democrat. A răzbunat însă acea înfrângere şi a devenit prim-ministru la mai puţin de doi ani după acel moment.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.