Şeful diplomaţei americane Mike Pompeo speră ca un nou summit între Donald Trump şi Kim Jong Un să aibă loc ”în lunile următoare”, pentru a realiza ”un prim pas substanţial” către ”denuclearizarea” Coreei de Nord, relatează AFP.
”Sper ca în lunile următoare cei doi lideri ai noştri să se reîntâlnească pentru a realiza un prim pas substanţial sau un mare pas substanţial pe calea denuclearizării”, a declarat el într-un interviu difuzat luni de un post de radio din Pennsylvania, WHP 580.
Secretarul de Stat american a dat însă asigurări că vrea să fie ”prudent atunci când este vorba despre a face preziceri cu prvire la calendar”.
Preşedintele Statelor Unite şi numărul unu în Coreea de de Nord s-au întâlnit prima oară în iunie, la Singapore. Acest summit istoric a redus în mod considerabil tensiunile, foarte puternice în urmă cu doar câteva luni, şi a condus la un angajament vag în vederea unei ”denuclearizări complete a peninsulei coreene”.
A doua întâlnire, la sfârşitul lui februarie, la Hanoi, urma să permită concretizarea acestei promisiuni, după luni de impas în negocieri, însă s-a soldat cu un eşec usturător, împotmolindu-se în problema ridicării sancţiunilor, cerută de regimul izolat din Asia de Est.
Cele două tabere au promis, însă, să reia discuţiile, în pofida faptului că Phenianul s-a arătat mai puţin dispus şi a criticat în mod deschis Washingtonul şi pe Mike Pompeo pentru că nu s-a ajuns la un acord în Vietnam.
Trump a spus în mod clar că nu există un termen-limită, a apreciat că se va avansa în salturi, ”un pas înainte, unul înapoi”, a relativizat Pompeo.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...