O femeie considerată a fi ruda celor doi copii ale căror cadavre au fost descoperite în valizele cumpărate la licitaţie în Noua Zeelandă se află în Coreea de Sud, a anunţat, luni, poliţia din Seul pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Săptămâna trecută, poliţia din Noua Zeelandă a anunţat că a descoperit cadavrele a doi copii cu vârsta cuprinsă între cinci şi zece ani în nişte valize cumpărate de o familie din South Auckland la o licitaţie dintr-un depozit.

Potrivit poliţiei neozeelandeze, copiii muriseră în urmă cu câţiva ani, ceea ce a îngreunat ancheta.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Poliţia sud-coreeană a anunţat, luni, că femeia de etnie coreeană, despre care se crede că este o rudă a copiilor, se află în prezent în Coreea de Sud.

”Confirmăm că se află în Coreea de Sud şi că este cetăţean din Noua Zeelandă de origine coreeană”, a declarat un oficial de poliţie sud-coreean pentru AFP.

Ea a ajuns în Coreea de Sud în 2018 şi nu există niciun indiciu că ar fi părăsit teritoriul de atunci, a adăugat el.

”Poliţia din Noua Zeelandă conduce această anchetă şi intenţionăm să cooperăm cu cererea lor”, a adăugat oficialul.

Poliţia analizează ore de filmări de supraveghere, dar este posibil ca momentele-cheie să fi fost şterse din cauza intervalului mare dintre data morţii şi descoperirea cadavrelor. Depozitul şi proprietatea în care au fost găsite valizele au fost examinate amănunţit de criminalişti.

Autorităţile neozeelandeze au reiterat săptămâna trecută că familia care a făcut descoperirea macabră nu are legătură cu moartea celor doi copii şi este posibil să fi primit ajutor pentru a face faţă traumei la care au fost expuşi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.