Poliţia spaniolă îl caută încă, sâmbătă dimineaţă, pe şoferul furgonetei care a intrat joi în mulţime în zona turistică La Rambla, din Barcelona, omorând 13 persoane şi rănind alţi peste 100. Acesta, identificat de presa spaniolă drept Younes Abouyaaqoub, de origine marocană, ar fi încă în viaţă, a anunţat poliţia spaniolă citată de BBC News.
Abouyaaqoub,în vârstă de 22 de ani, locuia în oraşul Ripoll, de la nord de Barcelona. Trei persoane au fost arestate vineri la Ripoll, în Alcanar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Moussa Oukabir, în vârstă de 17 ani, a fost considerat iniţial drept principalul suspect, însă vineri noapte, şeful poliţiei, Josep Trapero, a declarat pentru un post local de televiziune că teoria că adolescentul a fost şoferul “are în prezent mai puţină greutate”.
Potrivit El Pais, pare din ce în ce mai probabil ca Abouyaacoub să fi fost principalul suspect.
Oukabir este suspectat că a folosit documentele fratelui său pentru a închiria furgoneta folosită în atacul de la Barcelona, precum şi o alta, descoperită câteva ore mai târziu în oraşul Vic, la nord de Barcelona. Aceasta din urmă ar fi urmat să fie folosită pentru a fugi.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, suspecţii plănuiau atacuri mai sofisticate. Potrivit lor, explozia de miercuri, de la o casă din oraşul Alcanar, i-a lăsat pe terorişti fără materiale pentru bombe, aşa că au lansat atacuri mai simple.
Între timp, patru dintre cele 13 persoane care şi-au pierdut viaţa au fost identificate. Este vorba despre un american (Jared Tucker, 43 de ani), un canadian (Ian Moore Wilson), un spaniol (Francisco López Rodríguez, în vârstă de 60 de ani) şi doi italieni (Bruno Gulotta, 35 de ani, şi Luca Russo, 25 de ani).
O femeie portugheză în vârstă de 74 de ani, o femeie de 40 de ani cu dublă cetăţenie, argentiniană şi spaniolă, şi un belgian au murit de asemenea, au anunţat guvernele lor.
Julian Cadman, un băieţel de şapte ani, cu dublă cetăţenie, australiană şi britanică, separat de mama lui în timpul atacului, este încă dat dispărut. Mama sa a fost rănită grav.
Organizaţia teroristă Statul Islamic a anunţat că a comis atacul, dar nu este clar dacă atacatorii au avut legături directe cu mişcarea sau au fost numai inspiraţi de ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...