Poliţia spaniolă a arestat cinci persoane acuzate că au înşelat două femei cu 325.000 de euro, dându-se drept starul hollywoodian Brad Pitt pe internet, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Suspecţii au luat legătura cu femeile pe o pagină de internet destinată fanilor actorului laureat al premiului Oscar şi le-au făcut să creadă că „au o relaţie sentimentală cu el”, a anunţat, luni, Guardia Civil din Spania.

Prezentându-se drept Pitt, membrii bandei le-ar fi încurajat apoi pe femei să investească în diverse proiecte care nu existau.

Una dintre femei, din regiunea sudică Andaluzia, a fost înşelată cu 175 000 de euro, în timp ce cealaltă, din nordul Ţării Bascilor, a pierdut 150 000 de euro.

„Infractorii cibernetici, pentru a captura victimele, le-au studiat reţelele sociale şi le-au făcut un profil psihologic, descoperind astfel că ambele femei erau două persoane vulnerabile, lipsite de afecţiune şi aflate într-o stare de depresie”, a declarat poliţia.

„De asemenea, au folosit platforme de mesagerie instantanee pentru a schimba mesaje şi e-mailuri cu cele două femei până când au ajuns într-un punct în care au crezut că discută prin WhatsApp cu însuşi Brad Pitt, care le-a promis o relaţie romantică şi un viitor împreună”, a precizat sursa citată.

Poliţia a arestat cinci persoane în regiunea sudică Andaluzia, inclusiv presupuşii lideri ai grupării.

Ei au percheziţionat cinci locuinţe în cadrul operaţiunilor lor, confiscând mai multe telefoane mobile, carduri bancare, două calculatoare şi un jurnal „în care erau notate frazele folosite de escroci pentru a-şi înşela victimele”.

Poliţiştii au reuşit să recupereze 85 000 de euro înşelaţi de la cele două femei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Anul trecut, o româncă de 62 de ani stabilită în Spania a afirmat că a depus plângere la poliţie după ce şi-a dat seama că a fost înşelată cu peste 1.000 de euro de un fals Brad Pitt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.